O tânără de 28 de ani a reușit să slăbească 44 kilograme ridicând greutăți. De aici a fost doar un pas până la marea transformare din prezent.
Sian Ryan avea 24 de ani când iubitul ei a părăsit-o în timpul a ceea ce trebuia să fie un weekend romantic.
Cu inima frântă și aflată în șoc, Sian s-a târât la sala de forță pentru a nu sta acasă tristă.
După doi ani, tânăra a reușit să slăbească 44 de kilograme și a devenit antrenor personal.
„Cel mai mult am avut 120 de kilograme și purtam mărimea 26. La început am mers la o sală de forță deschisă noaptea pentru ca nimeni să nu mă vadă. Aveam nevoie de ceva care să mă scoată din casă”, a mărturisit Syan pentru Cosmopolitan UK.
La început a încercat să alerge pe bandă, gândindu-se că așa ar putea scăpa de kilogramele în plus, dar nu i-a plăcut și nu a funcționat. Încet a realizat că dacă face ceva ce îi place atunci va deveni mai sănătoasă. Iar pentru Sian au funcționat greutățile.
„M-am aruncat cu capul înainte și am început să mă simt mult mai bine. Nu mă mai gândeam la fostul meu iubit, doar deveneam mai puternică și mai bună”, a explicat tânăra.
„Ridicarea de greutăți mi-a schimbat complet modul de a gândi. M-am îndrăgostit de acest lucru. Gândul că devin mai puternică, mai încrezătoare și că mă simt mai bine în pielea mea a fost unul extraordinar. Am început să mă concentrez mai puțin pe slăbit, deși asta se întâmpla. M-am concentrat pe a deveni mai puternică”, a povestit Sian.
De asemenea, fata a făcut și alte schimbări în viața și dieta sa.
„Încercam să slăbesc de ani de zile. S-a întâmplat doar în momentul în care am descoperit greutățile”, a dezvăluit ea.
Tânăra a început să numere macronutrienții din alimente, iar acest lucru i-a permis să consume tot ce și-a dorit, dar cu moderație. Dacă în trecut mânca des în oraș, acum Sian își pregătește mesele acasă.
Sursă foto: Instagram