O specie rară de orhidee, de dimensiuni excepționale, descoperită în Ecuador

.

Lepanthes Tulcanensis, o nouă specie de orhidee, de dimensiuni excepționale, a fost descoperită într-o pădure tropicală din nordul Ecuadorului, la graniţa cu Columbia.

Specia, botezată după numele oraşului Tulcan, din Ecuador, aflat în apropierea locului unde a fost descoperită, este o ”raritate” prin prisma dimensiunilor sale considerabile în comparaţie cu alte soiuri, conform experților.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

”Este o plantă de circa 40 de centimetri în timp ce altele nu depăşesc 10 centimetri”, a precizat Luis Baquero, profesor de la Universitatea Americilor (UDLA), care a studiat-o împreună cu cercetătorul Marco Montero, cel care s-a aflat la originea descoperirii, potrivit Agerpres.

Dimensiunile sunt măsurate de la rădăcini până la extremitatea tulpinii. Floarea are 2,5 de centimetri, iar culorile variază de la galben la portocaliu.

Citeşte şi: Testul orhideei. Alege-o pe cea care îți place și vezi care este personalitatea ta

”Frunza este alungită, de circa 10 centimetri, iar floarea este mare, cu o lăţime de circa doi centimetri în timp ce alte soiuri ating doar câţiva milimetri. Planta este un fel de eşalon pierdut printre genul Lepanthes, întrucât în sânul unui grup specific de şapte mari genuri, este cea mai rară”, a adăugat Luis Baquero.

Surse foto – Profimedia/Twitter

Ultima modificare noiembrie 19, 2020 2:26 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale