O femeie a fost concediată pentru că a refuzat să se vaccineze anti-COVID-19

.

Bonnie Jacobson, o tânără de 34 de ani din New York, și-a pierdut locul de muncă pentru că a refuzat să se vaccineze anti-COVID-19. Bonnie era ospătăriță la o tavernă și a refuzat vaccinul pentru că s-a gândit că-i va afecta fertilitatea.

Femeia este căsătorită și își dorește un copil, dar acum pentru că a rămas fără locul de muncă, este nevoită să mai amâne momentul în care va rămâne însărcinată. Bonnie Jacobson nu este împotriva vaccinării anti-COVID-19, dar spune că, din lipsă de informații legate de reacția lui asupra femeilor gravide, îi este frică să-l facă pentru că vrea să devină în curând mămică.

„Eu și soțul abia ne-am căsătorit și plănuiam să facem un copil în luna august. Acum, trebuie să amânăm totul. Susțin campania de vaccinare și îi înțeleg importanța, dar cred că este vorba aici depre o alegere personală”, a spus femeia, potrivit nbcnewyork.com.

Billy Durney, proprietarul tavernei, spune că noua politică a firmei este ca toți angajații să fie vaccinați, iar excepție fac doar cei care au probleme medicale sau anumite motive religioase.

„Când s-a stabilit că în New York angajații din restaurane vor primi vaccinul, am zis că este un moment perfect pentru a ne imuniza și pentru a fi în siguranță, atât noi, cât și clienții. Nimeni nu s-a mai confruntat cu o asemenea provocare. Acum realizăm că trebuie să modificăm politica firmei pentru a-i ajuta și mulțumi pe toți, în funcție de situație”, a spus Durney.

Bonnie Jacobson a mai menționat că nu își mai dorește să revină la acel loc de muncă și nici să mai lucreze vreodată în acest domeniu: „Nu mă gândesc să-i dau în judecată. Nu am rămas falită. Dar cred că este un caz important despre care lumea trebuie să afle. Cred că angajatorii ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia astfel de decizii vizavi de angajați.”

Foto – 123rf.comCOVID-19

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton