Nadia Essex, o englezoaică în vârstă de 40 de ani, fostă participantă la show-ul matrimonial “Celebs go dating”, difuzat la televiziunile din Marea Britanie, a descoperit într-un mod neașteptat că fusese înșelată de iubit. Femeia și-a îndemnat fanii și urmăritorii de pe rețeaua socială TikTok să-i adreseze diverse întrebări, iar unul dintre internauți a avut curiozitatea de a afla care a fost momentul când a realizat că relația cu iubitul ei s-a încheiat.
Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI
Nadia a dezvăluit că și-a dat seama că iubitul o înșela când a primit o notificare pe brățara fitness FitBit, cea care îi monitorizează activitatea fizică zilnică, prin care partenerul ei era felicitat de performanța pe care o avusese într-o dimineață. Iubitul Nadiei lipsise cu o seară înainte de acasă, iar de dimineață când ea a vrut să-i pregătească micul dejun, a avut surpriza neplăcută de a afla că își petrecuse noaptea în compania unei alte femei cu care întreținuse relații intime chiar înainte de a se întorce, în zorii zilei, acasă.
„Când fostul meu iubit a venit acasă dupa o noapte petrecută în oraș, m-am trezit dimineață și m-am gândit să îi pregătesc micul dejun. Apoi am primit notificare pe FitBit în care aparea că între orele 2 și 3 dimineața, a ars peste 500 de calorii…”, a explicat Nadia pe TikTok, potrivit mirror.co.uk
Postarea femeii s-a viralizat rapid în mediul online, iar momentul în care ea povestește întreaga pățanie a adunat peste 48 mii de aprecieri și mai bine de o jumătate de milion de vizualizări.