Moșii de toamnă 2020. Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Morților

.

Moșii de toamnă 2020 reprezintă o zi de pomenire a celor adormiți, în care se dă de pomană pentru sufletelor lor. Această zi mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Sâmbăta Morților. 

De Moșii de Toamnă sau Sâmbătă Morților se fac rugăciuni pentru suflete celor adormiţi din neam. În toate lăcașurile de cult, după Sfânta Liturghie, se fac și parastase.

În credința creștină, existența nu se termină odată cu moartea. Termenul de „adormiți” este asociat de Iisus Hristos cu Învierea. Biserica l-a folosit pentru a descrie o stare din care te poți trezi. În Sfânta Scriptură se precizează că după moarte există Judecata particulară. Aici s-ar judeca modul de viață pe care un om l-a avut, cu credință sau fără credință în Dumnezeu.

Starea de fericire veșnică sau de suferință ar fi însă dată la Judecata Universală. Prin rugăciunile pentru cei dragi plecați dintre noi, sufletele lor ar putea ajunge la această judecată mai vrednice de a sta în lumea celor drepți, potrivit crestinortodox.ro.

Citește și: Tradiţii şi superstiţii de Lăsata Secului pentru postul Crăciunului

Când sunt Moșii de toamnă 2020

De obicei, pomenirea de Moșii de Toamnă sau Sâmbătă Morților are loc în prima sâmbătă din luna noiembrie. Însă, anul acesta, Biserica Ortodoxă a hotărât ca sărbătoarea să aibă loc în ultima sâmbătă din luna octombrie, mai exact în data de 31 octombrie 2020. Este înainte de începerea Postului Crăciunului (15 noiembrie – 24 decembrie 2020).

Sâmbăta semnifică ziua în care Mântuitorul a stat cu trupul în mormânt și s-a pogorât cu sufletul în Iad pentru a-i elibera pe toți cei adormiți. Atât pe cei care au murit împăcaţi cu Dumnezeu, cât şi pe cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. În plus, această zi precede zilei de duminică, considerată ziua Învierii, cea dintâi zi a creației sau ziua veșniciei.

În ziua în care sunt pomeniți Moșii de Toamnă 2020, oamenii trebuie să ajungă la Biserică devreme, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Înainte de a începe, preotul preia de la enoriași pomelnicele pe care sunt trecute numele morților și o lumânare aprinsă. În unele zone, odată cu pomelnicul, preotului i se dau cărbuni, tămâie și un prosop.

Ce se pune în coș de Sâmbăta Morților

Potrivit tradiției, în coșul cu care creștinii merg la Biserică de Sâmbăta Morților se pune o sticlă mică de vin, o colivă și un colac sau o prescură. De asemenea, la Biserică se pot împărți pachete. Atât bucatele, cât și vinul vor fi sfințite de preoți după Sfânta Liturghie.

Coliva se face din grâu fiert care se îndulcește cu miere sau zahăr. Pe aceasta se așază Sfânta Cruce. Alături de pachete, poate fi împărțită alături de o lumânare. Dulciurile și ingredientele care intră în compoziția colivei semnifică virtuțile sfinților sau ale celor pomeniți, precum și bucuria vieții veșnice pe care sperăm că au dobândit-o răposații.

Vinul, roşu sau alb, trebuie să fie curat, să nu conţină zahăr sau apă. Acesta trebuie pus în timpul slujbei lângă colivă şi colaci, cu dopul scos şi cu o lumânare în gura sticlei.

„La Sfânta Liturghie, vinul și pâinea se transformă în sângele și trupul Domnului. Prin Sfânta Liturghie se reactualizează jertfa de pe Muntele Golgota în mod nesângeros. Totodată, prin această jertfă am fost eliberați noi, oamenii, din robia păcatului strămoșesc, făptuit de Adam si Eva”, potrivit părintului Valentin Fotescu, conform dcnews.ro.

De asemenea, în fiecare vas se pune câte o lumânare. Pe lângă cea care se pune la sticla cu vin, mai este nevoie de două lumânări pentru preot. Una se dă cu pomelnicul, iar cealaltă se dă împreună cu un prosop, în timp ce se face citirea pomelnicelor.

Lumânările aprinse în ziua praznicului simbolizează lumina credinței și a faptelor bune săvârșite în timpul vieții de cei răposați. Tămâia aprinsă reprezintă încrederea în viața veșnică.

La biserică se mai pot împărți dulciuri, fructe, legume sau alte alimente. Gospodinele pot pune în pachete pilaf, pâine, carne, sarmale, pește sau alte tipuri de mâncare gătită.

Citește și: Destinaţii: Ce mâncăm la înmormântare şi parastas în lume

Obiceiuri și tradiții de Moșii de toamnă 2020

Se spune că pregătirile pentru Moșii de Toamnă se fac de vineri seara. Potrivit tradiției populare, este mare păcat dacă nu ai coșul pregătit pentru biserică a doua zi dimineața.

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Există credința că pe acolo trec duhurile rele, de care trebuie să te păzești. Cine încalcă această tradiție, ar putea avea ghinion până la finalul anului.

De Sâmbăta Morților nu este bine să mergi în vizită, decât atunci când duci pachete de pomană.

În calendarul ortodox sunt mai multe zile de Moși

Pe lângă Moșii de toamnă, în calendarul ortodox există mai multe zile de Moși. Sărbătoarea celor 40 de Mucenici este cunoscută în popor sub denumirea de Moșii de primăvară. Aceasta are loc în fiecare an după terminarea Babelor, pe 9 martie.

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților reprezintă o altă zi dedicată pomenirii morţilor, care pică în sâmbăta dinainte de Rusalii sau Cincizecimea.

Moșii de iarnă sunt în sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau Duminica Înfricoșatei Judecăți/ A doua venire a lui Iisus. Aceasta este în cea de-a treia săptămână a perioadei pregătitoare Postului Sfintelor Paști și reprezintă ultima zi în care se mănâncă produse din carne.

Citește și: Sfinții Mihail și Gavriil. Tradiții și superstiții

Moșii de toamnă 2020 sau Sâmbătă Morților. Cea mai puternică rugăciune

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit.

Și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Sursă foto: Shutterstock.com

Ultima modificare octombrie 27, 2020 6:40 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale