Moaștele sfinților. Ce reprezintă relicvele venerate de credincioși

Moaștele sfinților martiri sunt izvoare ale credinței și miracolelor. Adorarea moaștelor întărește credința în Dumnezeu și Iisus Hristos, iar minunile pe care acestea le înfătpuiesc și azi aduc la biserică mii de credincioși care au nevoie de ajutor și putere.

Moaștele sfinților mucenici, care au fost martirizați pentru credința lor creștină, au fost prețuite și păstrate cu mare grijă din cele mai vechi timpuri ale creștinismului. Impresionați de puterea și dârzenia cu care sfinții mucenici își apărau credința, chiar dacă erau supuși celor mai cumplite chinuri, primii creștini le-au venerat rămășițele trupești și s-au rugat pentru mântuire.

În multe cazuri, oamenii simpli au susținut că moaștele i-au ajutat să scape de boli și de dureri sau de necazuri mari. Iar această credință se păstrează de peste douăzeci de secole, mii de credincioși venind în fiecare an să se închine la moaștele Sfintei Paraschiva sau la moaștele Sfântului Dumitru.

Ce înseamnă cuvântul ”moaște”

Termenul moaște a fost împrumutat din limba bulgară și se folosește la noi doar la plural și numai în context religios. Moaște vine de la termenul bulgar ”mosti” și este sinonim cu termenul de relicve, împrumutat din limba franceză.

Moaștele sunt relicvele sau rămășițele trupești ale creștinilor martirizați care au fost sanctificați. În anumite cazuri, moaște sunt și anumite obiecte care au aparținut sfinților, bucăți din hainele lor, icoane sau cruci pe care le foloseau. Spre exemplu, în cazul Sfântului Petru sunt considerate moaște și lanțurile în care a fost ținut schingiuit în timpul martiriului său.

În cele mai multe cazuri, însă, moaștele sfinților din perioada creștinismului timpuriu sunt rămășițele trupurilor lor, în special bucățele de oase. În condițiile în care martirii din acele timpuri erau adesea sfârtecați de animale sau arși pe rug, nu se puteau păstra decât puține rămășițe trupești.

Cum au apărut primele moaște creștinești

În religia ortodoxă și catolică, venerarea moaștelor a rămas o practică pe scară largă până în zilele noastre. Credincioșii sunt convinși de puterea vindecătoare a acestor rămășițe trupești, prin care ei cred că Dumnezeu ne binecuvântează cu puterea sa.

Primele moaște pomenite în izvoarele scrise ale bisericii primare sunt moaștele Sfântului Policarp din Smirna. După ce acest sfânt, la vremea respectivă episcopul bisericii creștine, a fost martirizat și ars pe rug, credincioșii i-au cules cenușa și oasele, pe care le considerau ”mai prețioase decât pietrele prețioase și mai fine decât aurul rafinat”. Așa se exprimau într-o scrisoare trimisă către Papă, în anul 156, când a avut loc martiriul Sf. Policarp.

Creștinii din Smirna mai scriau în slova respectivă că vor încerca să găsească un loc de adunare pentru a sărbători ziua de naștere a Sf. Policarp și pentru a se închina moaștelor sale. Cei care vizitau locul unde erau îngropate rămășițele sfântului erau convinși că acestea îi vor ajuta să se vindece de boli și să scape de necazuri.

Din anul 313, biserica creștină a intrat în legalitate, iar moaștele cunoscute au fost aduse în lăcașurile de cult. În Biserica Răsăriteană a devenit tot mai populară practica de a deschide mormintele sfinților și mucenicilor martirizați. Bucățile de oase descoperite erau puse în racle, în cutii de argint sau de lemn, încrustate cu pietre și cruci sau în medalioane, expuse în biserici și catedrale.

Moaștele sfinților și rolul lor în biserică

Multă vreme, venerarea moaștelor a fost controversată. La începuturile creștinismului, moaștele erau considerate de către unii teologie drept o formă de idolatrie. Dumnezeu i-a spus lui Moise ”să nu îți faci ție chip cioplit”, să nu te închini la idoli și alți zei în afară de Dumnezeu. Creștinismul este o religie monoteistă, așadar venerarea moaștelor a fost adesea disputată în sânul bisericii.

În cadrul Conciliului din Trent (1563), majoritatea teologilor prezenți la consfătuire au apărat moaștele și au luat decizia ca acestea să fie ocrotite în biserici, iar locurile de înmormântare ale sfinților să fie protejate.

Moaștele sfinților au o încărcătură spirituală puternică și ele reprezintă o altă modalitate prin care Dumnezeu îi binecuvântează pe creștini. Aceste relicve sunt înzestrate cu harul divin și pot face miracole și minuni, pentru că sfinții în timpul vieții lor au fost dăruiți cu harul lui Dumnezeu.

Părintele Cleopa scria: „noi le cinstim ca pe nişte obiecte în care Dumnezeu îşi arată puterea minunată a harului Său. Cât au fost pe pământ, sfinţii au avut în ei harul Duhului Sfânt într-o măsură foarte mare, făcând – prin el – adeseori minuni”. (Despre cinstirea sfintelor moaște)

Creștinii își cinstesc martirii și sfinții care și-au dat viața pentru a apăra credința creștină și învățăturile lui Iisus. ”Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros”, scria teologul Ioan Damaschin în lucrarea sa ”Dogmatica”. 

Biserica Ortodoxă consideră importantă închinarea la moaște, deoarece aceasta reprezintă și credința în Dumnezeu, dar și un omagiu adus celor care și-au dat viața pentru Dumnezeu.

De unde vin moaștele pe care le avem în România

Sute de biserici din țară au mici părticele din trupul sfinților martiri ai creștinismului. Mulți români vin la marile sărbători ale sfinților să se închine la moaștele lor. Moaștele Sf. Pantelimon, moaștele Sf. Paraschiva, ale Sf. Nectarie sau ale Sf. Filofteia fac minuni pentru sufletul celor care cred în puterea lor și ajută mulți oameni aflați în necaz.

Cele mai multe moaște din bisericile românești au fost dăruite, cu tot cu acte de donație și înscrisuri vechi, de către biserici creștine din Grecia, din Italia sau din Franța. Multe moaște din România au fost donate de călugării de la Muntele Athos, în urma sprijinului acordat de către domnitorii români în secolele trecute. Cu toate acestea, nu există un inventar al moaștelor sau o listă foarte clară cu toate bisericile în care există moaște făcătoare de minuni. Credincioșii cunosc, însă, puterea lor și cunosc cele mai importante lăcașuri de închinare în care pot găsi moaștele sfinților.

Moaștele și puterea lor vindecătoare

Moaștele sfinților sunt la fel de importante pentru credincioși precum icoanele și crucile la care se închină. Bisericile au încercat încă din Evul Mediu să adune și să păstreze cu mare grijă moaște sfinte, pentru că ele sunt înzestrate cu har dumnezeiesc.

Moaștele sfinților sunt dovada puterii lui Dumnezeu, ele sunt dovada Învierii Domnului și dovada că sufletul nostru va învia și el după moarte, când se va înălța la ceruri. Moaștele nu au nevoie de venerația noastră. Noi avem nevoie să ne închinăm, să le venerăm și să ne arătăm credința puternică în Dumnezeu și în Iisus. Iar moaștele ne pot vindeca miraculos de multe dureri și suferințe.

Mulți credincioși vin să se închine și să sărute racla unde sunt păstrate moaștele sfinților. Ating hainele celor bolnavi de acasă de sfânta raclă, ating o batistă sau o floare pe care o duc celor bolnavi. Și nu puține sunt poveștile în care moaștele au înfăptuit minuni și au vindecat, chiar și la distanță, copii plăpânzi, femei suferinde și bolnavi de boli cancer.

”Câte basmale, câte obiecte de îmbrăcăminte sunt atinse de sfintele moaşte şi prin această atingere devin lecuitoare! Toţi se bucură să atingă acoperământul moaştelor şi atingându-le să se facă sănătoşi. Slavă Ţie, Doamne Iisuse, că ai trezit pentru noi astfel de duhuri ale sfinţilor martiri, în acest timp, când Biserica Ta are nevoie de mari ajutoare de la Tine!”, scria Sfântul Ambrozie al Milanului în epistolele sale.