„Predau business pentru industriile creative de 10 ani și observ că persistă aceleași probleme”. Interviu cu Mirela Bucovicean, membru în boardul creativ DIPLOMA Show 2023

.

Până pe 15 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic din București, are loc DIPLOMA Show 2023, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români.

Ediția din acest an este una aniversară, care marchează 10 ani de festival, și prezintă, în 10 pavilioane expoziționale, 130 de lucrări din 16 categorii creative diferite, cum ar fi fashion, design interior, pictură, arhitectură, design grafic, design de obiect și multe altele.

Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Mirela Bucovicean, membru în boardul creativ DIPLOMA Show 2023 și fondatoare a platformei Molecule-F, care promovează tinerii designeri din România de peste un deceniu.

Mirela, de 13 ani, de când există Molecule-F, susții designerii români. Cum s-a schimbat industria modei din România în tot acest timp?

13 ani e o perioadă lungă de timp, mai ales când momentul de început este într-o piață aproape deloc dezvoltată. Observ o evoluție semnificativă, o diferențiere din ce în ce mai accentuată între cei care au rămas mai mult artiști și cei care și-au asumat rolul de antreprenori. În plus, prezența designerilor nu mai este ocazională, ci constantă. Diversitatea ofertei este impresionantă, dar odată cu acest beneficiu, a apărut și diluarea noțiunii de designer. Mulți producători de vestimentație sau pasionați de modă care au decis să se implice în aceasta industrie, se irijează în designeri, minimizând astfel calitatea acestuia. Mi-ar plăcea ca publicul larg, consumatorul, să acorde atenție conceptului, unicității creative, calității crescute.

DIPLOMA a devenit un „must see”, un punct de atracție și inspirație vizuală, dar și un spațiu de socializare, de ieșire din cotidian

Ești alături de DIPLOMA Show de la început, de un deceniu deja. Cum a evoluat festivalul în acești 10 ani și ce a rămas neschimbat?

DIPLOMA Show este mai mult decât un festival, atât pentru mine, cât și pentru industria creativă. Reprezintă un barometru corect al emancipării artistice, al numărului de participanți activi, dar și al interesului publicului. În acești 10 ani, DIPLOMA a devenit un „must see”, un punct de atracție și inspirație vizuală, dar și un spațiu de socializare, de ieșire din cotidian, unde poți asculta un concert, dansa, bea un cocktail sau plimba câinele.

Chiar dacă s-a diversificat, rigoarea cu care se jurizează a rămas nechimbată, la fel și efortul susținut de a pune în valoare cât mai bine exponatele, indiferent dacă vorbim de fashion, pictură sau fotografie.

Ce lucrări ți-au atras atenția la ediția din acest an?

Din categoria fashion, acolo unde jurizez alături de alți colegi de industrie, au fost câteva lucrări care mi-au atras atenția și care de altfel, se regăsesc în majoritate expuse la DIPLOMA Show 2023. Încep cu un bursier Molecule F, Corina Caravasili de la UAD (tot un bursier Molecule F de anul acesta, Robert Axente, de la UNarte București, a participat în 2021 la DIPLOMA).

Apoi Gabriela Baboș de la Timișoara, Tünde Hegedűs și Sara-Andreea Griguță, ambele de la Cluj sau Columb Calacea de la București. Tot parte a departamentului de modă, sunt două colecții cu intenție de instalație, pentru care s-a muncit mult: cea a Luanei Prădatu și a lui Daniel Nicolescu.

Noi facem curatoriat în cadrul DIPLOMA Show, iar ceea ce vedeți în cadrul expoziției este opinia a mai mulți oameni cu experiența și expertiză în domeniile jurizate.

Care este principala tendință în modă la ora actuală

Putem să mai vorbim despre tendințe în modă, în 2023, în condițiile în care se pune accent din ce în ce mai mult pe exprimarea individualității?

Este o tedință clară în modă, care se remarcă: exagerarea, sublinierea creativității care se regăsește mai ales în piese potrivite cat walk-ului și mai puțin ready to wear. O altfel de remarcare a individualității. Altfel, moda este o exprimare directă a societății, la nivel culturalo-economic. Tendințe există, dar îmi par din ce în ce mai subțiri liniile de demarcare a lor.

Deși avem mulți tineri talentați în domeniul modei, puțini ajung cunoscuți la nivel național sau internațional. De ce crezi că se întâmplă asta, ce ne lipsește?

Predau business pentru industriile creative de vreo 10 ani și observ că persistă aceleași probleme, din păcate. Ne lipsește educația financiară și educatia antreprenorială, în general. Noi nu suntem antrenați să răspundem cu calm la frustare, ne supărăm dacă nu reușim din prima, ne lipsește gândirea contextuală. Am vrea totul, fără să dam nimic. Moda pare o industrie frumoasă, ușoară, la îndemâna oricui. În realitate, este una hipercompetitivă, cu multe compromisuri, care te poate fura ca un foc de artificii care se stinge cu viteza cu care s-a aprins.

Ce sfaturi i-ai da unui tânăr designer care vrea să-și lanseze propriul business în fashion, în 2023?

Să înțeleagă că un business este mai mult decât creație. Să știe ce vine, cui vinde, unde vinde. Să-și caute echipă cu expertiză complementară, să aibă măcar un schelet de business plan și un obiectiv cuantificabil.

DIPLOMA Show 2023 este rezumatul noii generații de artiști, arhitecți și designeri

Ce i-ai spune unei persoane care nu a fost până acum la DIPLOMA Show? De ce ar trebui să meargă să vadă cele peste 100 de lucrări prezentate anul acesta?

I-aș recomanda să vină pentru că aici este rezumatul noii generații de artiști, arhitecți și designeri. Să mai vină pentru că este un loc în care va întâlni oameni creativi, un boost de prospețime culturală, un spațiu „ca afară”. Să aibă încredere că cei mai buni din industrie și-au pus amprenta și au depus efort pentru a prezenta un spațiu conceptual reprezentativ.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton