Meteo ANM: Cod galben de ploi abundente

.

ANM anunță un final de august ploios, cu vreme răcoroasă. Pentru ultimul weekend de vară a fost emis un cod galben de ploi abundente. De asemenea, în anumite regiuni temperaturile vor fi mai scăzute decât media normală a acestei perioade.

Informațiile meteo ANM nu aduc vești prea bune pentru ultimul weekend al lunii august. O atenționare de tip cod galben de ploi abundente va intra în vigoare mâine.

Informare meteo ANM: Instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate în aproape toată țara

În intervalul 27 august, ora 10:00 – 29 august, ora 23:00, „instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină”, a anunțat ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte. Sâmbătă (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării.

Excepție fac regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse. Duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului.

ANM atrage atenția că „în vestul și nord-vestul țării, în aceste zile, vremea se va menține răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18…20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar ușor mai caldă în sud-est.”

Cod galben de ploi abundente

În intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00 va fi în vigoare un cod galben de ploi abundente, potrivit Agenției Naționale de Meteorologie.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Moldova.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și de munte.

Citește și: Cristina Șișcanu a dezvăluit dieta cu care a reușit să slăbească 27 de kilograme

Actorii Lily-Rose Depp și Austin Butler, surprinși sărutându-se pe străzile din Londra

O tânără de 23 de ani și-a omorât în bătaie fiica de 3 ani. Motivul i-a șocat și pe anchetatori

Antonia și Vincenzo Castellano, reuniți pentru aniversarea fiicei lor, Maya

Vremea în weekend în București

În București, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei astăzi, 27 august. Maxima se va situa între 27 și 28 grade, iar minimele între 16 și 17 grade.

În timp ce în restul țării se anunță temperaturi mai scăzute, în Capitală vremea se va încălzi față de zilele precedente. Însă și aici vor fi perioade cu ploi, mai ales în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și în seara de duminică. Maximele pentru weekend vor fi de 30 – 31 de grade, iar minimele de 18 – 19 grade.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton