Maica Domnului Prodromița este una dintre cele mai iubite și venerate icoane pentru creștinii românii. Are puteri miraculoase neîntinate de timp, iar rugăciunile spuse la Maica Domnului Prodromița se împlinesc și azi!
Maica Domnului Prodromița sau Înaintemergătoarea, icoana apărută ca prin miracol, prin voința lui Dumnezeu și din pana unui înger, este cinstită de credincioșii români în fiecare an la data de 12 iulie. Este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, apărute prin grația și îndurarea Domnului care nu uită niciodată sufletele încercate.
Marea icoană de la Prodromu
Așa cum știu toți românii evlavioși, faimoasa icoană a Maicii Domnului Prodromița și-a luat numele de la schitul românesc Prodromu aflat pe Muntele Athos. Prodromița este considerată de câteva veacuri cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos. Ea atrage numeroși credincioși, dar și curioși de parte bărbătească, aflați în vizită pe sfântul munte grecesc prin povestea ei miraculoasă.
Legenda povestește miracolul pe care l-a trăit cuviosul Marcu, ucenic al sfântului Grigorie Sinaitul. Povestea se petrecea prin anul 1337 și spune că tânărul monah ar fi văzut pe cer, spre răsărit, pe Maica Domnului stând pe tron ca o împărăteasă, iar în jurul ei, îngeri şi sfinţi cântând şi închinându-se.
Cutremurat de viziunea care îi fusese dăruită, monahul a cerut sfatul stareţului său care i-ar fi deslușit taina viziunii, zicând că este rost pentru ridicarea unei noi mănăstiri. Dar viziunea sa avea să se împlinească abia în anul 1852, când ieromonahul Nifon puse piatra de temelie a schitului românesc Prodromu.
Pictura icoanei prin miracol dumnezeesc
Din timpul zidirii mănăstirii de pe Athos, cuviosul Nifon a căutat un iconar cu frica lui Dumnezeu care să picteze, pe lemn de tei, o icoană a Maicii Domnului cum nu mai era alta. L-a tocmit pe Iordache Nicolau din Iaşi care s-a învoit să lucreze numai în post şi rugăciune, după orânduiala bisericească.
Iconarul s-a apucat de lucru la mănăstirea Bucium din Iaşi, dar munca era anevoioasă. Chipul Fecioarei şi cel al pruncului Iisus se desluşeau cu greu. Într-o seară, a întrerupt lucrul cu mâhnire şi s-a rugat la Dumnezeu să îl lumineze şi să îl îndrume.
Ruga lui a fost ascultată şi, peste noapte, chipurile sfinte prinseră contur pe lemnul icoanei, ca prin miracol, fără să le picteze nimeni. Ele au apărut prin putere dumnezească, în timp ce iconarul era scufundat adânc în somn, fără să știe ce miracol se petrecea atât de aproape de el.
Icoana Maicii Domnului Prodromița este una dintre cele mai preţioase icoane româneşti, făcătoare de minuni. Ea se află azi la schitul de pe muntele Athos, alături de icoana Sfântului Ioan Botezătorul şi alături de icoana Maicii Domnului Apărătoare de Foc.
Mărturia iconarului Iordache
La schitul Prodromul se găsește un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache. El a lăsat posterității momentul în care a descoperit icoana desăvârșită prin miracol și totodată a lăsat cu părere de rău o mențiune prin care își cere iertare că a dat cu lac peste chipurile sfinte zugrăvite de puterea lui Dumnezeu.
„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit aceasta sfânta icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veștmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos (sic). Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune”.
Maica Domnului Prodromița, trăsături de taină ale icoanei
Analizată de fețele evlavioase cunoscătoare în arta icoanelor, Maica Domnului Prodromița a dezvăluit câteva detalii uimitoare.
Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, dar nu orice nuanță de galben, ci culoarea grâului copt, așa cum scrie în descrierile religioase. Există și mărturii cum că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se în funcție de vreme și de vremuri.
O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.
Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii acelor vremuri.
Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie și Nichifor care ne oferă cele mai importante detalii: „Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multă cuviință legat„.
Scurtă istorie a Schitului Prodromu
Partea de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniștită și bogată în peșteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaștrii români atoniți. Aici au sihăstrit călugări români încă din secolul al XIV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se nevoiau în peșterile din regiune zece sihaștri din Țările Române, care și-au construit câteva colibe și o mica biserică de piatră cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. De-a lungul anilor, în urma prigoanei creștinilor din Balcani, lăcașurile ridicate de călugării români au ajuns în ruină.
Abia în anul 1850 ieromonahii Nifon și Nectarie, ambii cu metanie din mănăstirea Horăița, județul Neamț, au rezidit cu ajutoare aduse din țară temelia schitului Prodromul, biserica și trei corpuri de chilii, care se ruinaseră aproape cu desăvârșire. În anul 1860, biserica a fost sfințită de arhiereul român Isaia Vicol,episcop de Roman. Apoi ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitorul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca schitul românesc Prodromu.
De unde vine și ce înseamnă Prodromița
Așa cum era firesc, cea mai cunoscută și puternică icoană a Maicii Domnului de la schitul Prodromu avea să primească numele de Maica Domnului Prodromița sau doar Prodromița pe scurt. Mulți credincioși cunosc povestea icoanei și imaginea ei deosebit de populară, reprodusă pe icoanele pe care românii le poartă în case. Dar puțini mai cunosc azi semnificația termenului Prodromu.
Așa cum am scris mai sus în istoria pe scurt a schitului românesc de la Muntele Athos, acesta a fost închinat Sf. Ioan Botezătorul încă de la începuturile sale, de către primii sihaștrii români. Iar Sfântul Ioan Botezătorul este prodromul, adică antemergătorul sau predecesorul lui Iisus Hristos.
În limba greacă veche, prodromu înseamnă înainte mergător, aducând aminte de propovăduirile Sfântului Ioan care a anunțat cu mult timp înainte venirea pe lume a Fiului Domnului.
Așadar, icoana Maicii Domnului Înaintemergătoare ne aduce aminte de misiunea Sf. Ioan Botezătorului care a fost ales de Dumnezeu să vestească venirea lui Mesia, începutul unei noi religii, pline de speranță și de bunătate.
Minunile înfăptuite de icoană în drumul spre Grecia
Mărturiile din acele vremuri spun că povestea miraculoasă a icoanei s-a răspândit cu repeziciune în târgul Iașiului, după ce ea a fost arătată fețelor bisericești. Iar autoritățile și-au pus în gând să împiedice transportarea icoanei către Muntele Athos, unde îi era locul sortit.
Cuvioșii Nifon și Nectarie au hotărțt plecarea grabnică și au ieșit din Iași seara târziu, ajungând la Episcopia din Huși, unde au fost întâmpinați de o mulțime de oameni care veniseră să se tămăduiască. Vestea miracolului se răspândise deja în Țara Moldovenească și oamenii au urmărit icoana pe tot traseul ei prin țară/
Ajunsă la Bârlad, icoana este găzduită în Catedrala Ortodoxă, unde a făcut multe minuni pentru credincioșii simpli care au venit să caute alinare. În mod deosebit se povestește că icoana a devenit deosebit de grea, aproape imposibil de mutat din loc, când un învățător necredincios a cerut să fie adusă în casa lui. Mai mult, se consemnează că trăsura care urma să o transporte a cedat greutății și s-a dezmembrat. Tot la Bârlad, icoana săvârșește o minune cu o femeie credincioasă care, grav bolnavă, nu se încumeta să vină la Catedrală de teamă să nu moară pe drum. Îndemnată de icoana care i s-a arătat în vis, femeia vine și se însănătoșește.
Iar la Galați, în timpul cât se găsea în biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena, icoana este pusă sub semnul îndoielii de un pictor care nu credea că a fost pictată prin minune. Când s-a apropiat să o studieze, pictorul a văzut dintr-o dată cum chipul Maicii Domnului se întunecă și îl privește cu asprime. De atunci, el s-a pocăit și s-a închinat cu mare evlavie în fața icoanei miraculoase, rostind rugăciuni către Maica Domnului.
Rugăciunea către Maica Domnului Prodromița
O, preacurat chip înfrumusețat cu razele desăvârșitei curății, pleacă blânda Ta privire și spre mine, cel gârbovit de mulțimea și întunericul păcatelor mele.
Fulgerele răutății au rănit cumplit sufletul meu, dar Tu, Stăpână, Ceea ce ești Nor al Luminii, cu fulgerele rugăciunii Tale risipește gândurile mele cele rele care tulbură neîncetat sufletul meu.
Ca Ceea Ce ai născut pe Soarele Cel veșnic, cămara cea întunecată a inimii mele o luminează cu raza milostivirii Tale, ca să nu fiu eu răpit pe neașteptate de lupul cel înțelegător.
Ca Una Care ai binevoit a ne da sfântă icoana Ta, nezugrăvită de mână omenească, spre ocrotirea poporului binecredincios, înalță mâinile Tale la rugăciune și oprește dreapta mânie a Ziditorului pentru mulțimea păcatelor noastre.
Ceea Ce porți în mâinile Tale pe Arhiereul Cel veșnic, sub omoforul Său ne păzește pe noi de ispitele celui viclean și ne mijlocește iertarea mulțimii păcatelor noastre.
Alungă tulburarea sufletelor care Te cinstesc pe Tine, ca să vedem și noi, ca într-o oglindă înțelegătoare, întru lumina chipului Tău strălucirea bunătății Tatălui și cu gândul povățuit de Duhul Sfânt să ne facem și noi prin lucrarea virtuților după asemănarea Fiului.
Alungă viforul ispitelor care caută să ne prăbușească în adâncul iadului și sub acoperământul milostivirii Tale ne primește pe toți, ca să-Ți înălțăm Ție cântare de laudă totdeauna. Din patul bolii slobozește-mă pe mine, Doamnă, Ceea Ce ai întins mâinile Tale cele sfinte și ai ridicat din neputință pe cei covârșiți de durerile cele de multe feluri.
Nu ne lăsa pe noi Stăpână, să fim biruiți de răutatea vrăjmașilor noștri, ci cu milostivul Tău acoperământ acoperă sufletele noastre și ne dă trecere netulburată pe marea acestei vieți.