Legătura dintre regina Elisabeta a II-a și regele Mihai I al României

.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și regele Mihai I al României erau rude, după cum se poate vedea din arborele genealogic. Totodată, cele două case regale din care făceau partea au avut o legătură strânsă de-a lungului anilor.

Legătura dintre regina Elisabeta a II-a și regele Mihai I al României

Legătura dintre regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și regele Mihai I al României era atât pe linie paternă, cât și maternă, așa cum arată arborele genealogic al celor doi. Aceștia au fost verișori de gradul III.

Regina Angliei, care a murit ieri, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, și regele Mihai I erau stră-stră-nepoții reginei Victoria. Legăturile dintre cele două familii au început atunci când Ferdinand I al României, bunicul regelui Mihai, s-a căsătorit cu regina Maria, fiica lui Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, al doilea fiul al reginei Victoria.

Primul născut al reginei Victoria a fost Eduard al VII-lea, stră-bunicul reginei Elisabeta a II-a pe linie paternă.

Însă gradul de rudenie dintre regele Mihai și regina Elisabeta a II-a nu era singura legătură dintre familia regală a României și cea a Marii Britanii. Mihai I era totodată și vărul prințului Philip, soțul suveranei britanice. Mama sa, regina Elena, era verișoară primară cu acesta.

Regele Mihai I a cunoscut-o pe regina Ana la nunta reginei Elisabeta a II-a cu prințul Philip

Regele Mihai I al României și cea care avea să-i devină soție, principesa Ana de Bourbon, s-au cunoscut pentru prima oară la nunta reginei Elisabeta a II-a cu prințul Philip, care a avut loc în 12 noiembrie 1947, la Londra.

De-a lungul timpului, Mihai I și Elisabeta a II-a s-au întâlnit cu ocazia a numeroase evenimente. Unul dintre ele a fost nunta prințului Charles cu prințesa Diana, în 1981. Și copiii lor au păstrat o strânsă legătură. Principesa Moștenitoare Margareta și noul rege al Marii Britanii s-au întâlnit aproape în fiecare an, atât în România, cât și în Marea Britanie.

Regele Mihai și regina Ana, împreună cu moștenitorii lor, au luat parte la toate evenimentele importante ale familiei regale britanice, fie ca a fost vorba de festivități sau ocazii mai puțin fericite.

În 2011, regele Mihai, Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au participat la căsătoria prințului William, duce de Cambridge, cu Catherine, ducesa de Cambridge. Un an mai târziu au revenit în Anglia pentru a lua parte la sărbătorirea Jubileului de Diamant al reginei britanice.

Regele Mihai avea o legătură foarte strânsă și cu prințul Philip, nașul de botez al principesei Margareta. Aceasta mărturisea că după moartea tatălui său, prințul consort i-a fost ca un tată. Prințul Charles a fost prezent la funeraliile regelui Mihai.

Mesajul transmis de familia regală a României după moartea reginei britanice

Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. (…) Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai I, ambii descendenți ai Reginei Victoria, au fost legați întreaga viață prin afecțiune, admirație și prietenie.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieți, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală și curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie.

După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional.

Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a trimis o scrisoare Majestății Sale Regelui Charles al III-lea, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Majestății Sale Custodele Coroanei.

Sursă foto: Profimedia, Facebook

Ultima modificare septembrie 14, 2022 10:57 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale