Kamila Valieva, patinatoarea rusă depistată pozitiv la un control antidoping, a primit permisiunea de a participa în continuare la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022.
Kamila Valieva, prima patinatoare din lume care a reușit o săritură cvadruplă la JO, va avea voie să concureze la programul scurt al probei individuale feminine de patinaj artistic. În vârstă de doar 15 ani, aceasta este considerată marea favorită a concursului feminin de marţi, 15 februarie.
Ea poate deveni campioană olimpică chiar în primul sezon la seniori, după ce săptămâna trecută a ajutat Rusia să cucerească primul titlu olimpic pe echipe din istoria sa.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a transmis că împiedicarea patinătoarei ruse să concureze i-ar fi cauzat „un rău ireparabil”, astfel că interdicția de a participa la JO a fost ridicată.
Sportiva ar trebui să beneficieze de următoarele circumstanțe excepționale, are sub 16 ani și este o persoană protejată conform codului Agenției Mondiale Anti-Doping (Wada), a declarat Matthieu Reeb de la TAS, potrivit Digi24.
Această notificare tardivă nu a fost vina ei, în mijlocul Jocurilor Olimpice de iarnă, se mai arată în decizie.
Kamila Valieva, testată pozitiv înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing 2022
Kamila Valieva a aflat marți, 8 februarie, la doar o zi după victoria Rusiei la competiția pe echipe, că a fost depistată pozitiv la un control antidoping efectuat în data de 25 decembrie 2021 de către Agenţia rusă antidopaj (RUSADA), cu ocazia Campionatelor Rusiei de la Sankt Petersburg.
Substanța interzisă, trimetazidina, este un medicament utilizat pentru a trata anginele pectorale.
Agenția rusă a „suspendat-o provizoriu cu efect imediat” pe patinatoarea rusă. După ce sportiva a făcut apel la această decizie, „în seara de 9 februarie, RUSADA a decis să ridice suspendarea provizorie a sportivei, care îi permite astfel să continue să participe la Jocurile Olimpice.”
Citește și: Cristian Boureanu și Cristina Belciu, prima imagine împreună în mediul online
De ce l-au dus părinții pe Emil Rengle la psiholog în copilărie: „Aveam 6-7 ani…”
Cum s-au îmbrăcat vedetele din România la nunta milionarului Cristian Burci, din Abu Dhabi
Anamaria Prodan, intervenție estetică nouă la nivelul feței
Reacția SUA după decizia TAS
Suntem dezamăgiți de mesajul pe care această decizie îl transmite. Este responsabilitatea colectivă a întregii comunități olimpice să protejeze integritatea sportului. Atleții au dreptul să știe că se luptă pe un teren de joc cu arme egale. Din nefericire, acest drept le-a fost încălcat astăzi.
Acesta pare să fie un nou capitol din nerespectarea sistemică și omniprezentă față de sportul curat, din partea Rusiei. Știm că acest caz nu e închis încă și le cerem tuturor din cadrul mișcării olimpice să continue să lupte pentru un sport curat, în numele sportivilor din întreaga lume, este mesajul Comitetului Olimpic al SUA.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare februarie 14, 2022 11:02 am