Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine care se sărbătorește la 40 de zile după Nașterea pruncului Iisus. Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare cu cruce roșie care se ține la data de 2 februarie.
Întâmpinarea Domnului respectă străvechiul obicei evreiesc de a aduce la templu pruncii de parte bărbătească la 40 de zile de la nașterea lor. Pruncul Iisus a fost și el adus la templu de către Fecioara Maria și tatăl Său, înțeleptul Iosif, conform obiceiului care s-a păstrat din acele vremuri până în zilele noastre.
Conform Legii, primul născut de parte bărbătească trebuia adus la templu pentru a fi închinat lui Dumnezeu. În același timp în care pruncul era primit de mai marii templului, mama lui aducea două porumbițe, se închina lui Dumnezeu și se primenea sufletește după naștere.
Evanghelia lui Luca amintește de această zi deosebit de importantă din viața pruncului Iisus. La 40 de zile de la Craciun, el a fost adus la templu unde a fost întâmpinat de dreptul Simeon și de proorocița Ana.
Izvoarele istorice spun că Simeon s-a numărat printre primii traducători ai Pentateuhului din limba ebraică în limba greacă. În momentul în care a tradus textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Simeon s-a arătat necredincios față de minunea făgăduită de Dumnezeu. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a dat să nu moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).
Când Simeon a văzut-o pe Fecioara Maria și l-a primit în brațele sale pe Iisus, atunci el s-a umplut de har și a știut că a greșit în fața Domnului. El a cerut atunci lui Dumnezeu să îl ierte de pe lumea aceasta și să-l lase să moară, simțindu-se pe deplin împlinit de bucuria sufletească de a-l vedea pe Mesia. Tradiția creștină spune că Simeon a plecat în lumea celor morți să vestească și acolo nașterea miraculoasă a lui Iisus și împlinirea făgăduinței făcută de Dumnezeu poporului Său.
Întâmpinarea Domnului, repere istorice
În fiecare an, la data de 2 februarie (15 februarie pe rit vechi), la 40 de zile de la Nașterea Domnului, biserica ține această sărbătoare de care sunt legate multe minuni și evenimente istorice.
Sărbătoarea a fost introdusă la Roma de către Papa Gelasiu în anul 494. În biserica ortodoxă de Răsărit ea a fost introdusă începând din anul 526 și în scurt timp a fost generalizată și adoptată de toate bisericile creștine.
Inițial, Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la data de 14 februarie, dar după recalcularea calendarului ea a fost mutată la data de 2 februarie, la 40 de zile după 25 decembrie.
Vechi sărbători ținute la început de februarie
La Roma, sărbătoarea Întâmpinării Domnului a înlocuit treptat Lupercaliile, ritualurile păgâne închinate zeului Pan (Lupercus) despre care oamenii credeau că îi apără de lupi și de fiarele sălbatice. Cu prilejul acestei sărbători păgâne, oamenii ieșeau cu făclii aprinse în jurul cetății și țineau diverse ritualuri în cinstea zeului Pan.
În credința populară românească, la început de februarie când se sărbătorea Întâmpinarea Domnului oamenii țineau Ziua Ursului sau Stretenia. În această zi, copiii erau unși cu grăsime de urs, iar cei mai bolnăvicioși dintre ei erau afumați cu blană de urs. Părinții credeau că puterea ursului le va proteja copiii să se întremeze, să scape de sperieturi și să crească mari și voinici.
În țările din Vest, Întâmpinarea Domnului mai este cunoscută și drept Ziua Lumânărilor, deoarece în această zi preoții stropesc cu apă sfințită toate lumânările din biserici.
Închinarea copiilor la biserică
Așa cum pruncul Iisus a fost adus la templu la 40 de zile după naștere, toți creștinii își aduc azi copiii la biserică să fie închinați credinței creștine.
Multe familii de români își botează copiii la 40 de zile de la naștere. Dacă pruncii sunt prea plăpânzi, botezul mai poate fi amânat o vreme, dar obiceiul de a aduce bebelușii la biserică este păstrat.
Preotul ia în brațe copilul după ce citește mai multe rugăciuni pentru sufletul lui și pentru curățenia părinților. Băieții sunt închinați la icoane și duși în altar, iar fetițele sunt și ele închinate la icoane și în fața porților împărătești ale altarului.
Prin acest ritual, copilul este închinat lui Dumnezeu și îi este sortit să își ducă viața conform credinței creștine.
Superstiții și tradiții populare
Bătrânii satului obișnuiau să facă previziuni despre vreme la Întâmpinarea Domnului. Ei urmăreau să iasă urșii din bârlog. Dacă era soare și ursul se speria de umbra lui, intra înapoi în ascunzătoare și se spunea că iarna se va lungi, iar primăvara va veni mai târziu.
Dacă era nor și vreme liniștită, ursul rămânea pe lângă bârlog și începea să caute de mâncare. Atunci oamenii știau că primăvara va veni mai devreme.
Românii mai aveau un obicei legat tot de urși în această zi. Copiii sau tinerii care sufereau de ”sperietură”, adică cei care erau prea fricoși sau care fuseseră speriați de tot felul de năluci și arătări, îi ”afumau” cu fire din blană de urs.