După ce apărut filmarea ultimului eveniment public la care a apărut Stela Popescu, au existat multe voci care i-au acuzat pe cei prezenți de indiferență. Deși este clar din imagini că Stela Popescu are o problemă de comportament și exprimare, niciunul din cei prezenți nu a apelat la ajutorul unui medic. La scurt timp, actrița s-a stins în urma unui accident vascular cerebral. Mulți au spus că ea ar fi putut fi salvată dacă se intervenea în ziua când a avut loc evenimentul.
Printre cei prezenți în sală în acea zi s-a numărat și Andreea Marin, care a și postat pe pagina sa de Facebook o poză făcută atunci. Fanii ei au acuzat-o, în comentarii, că a fost indiferentă. ”A fost un mare exemplu si nu ai avut capacitatea sa vezi ca se întâmplă ceva cu ea. Stela Popescu a murit cu zile sub ochii oameniilor indiferenti!”, a scris cineva.
”Sunt foarte revoltata, doamna Stela Popescu astazi ar fi trait daca cineva din sala, atunci cind a inceput sa vorbeasca si-ar fi dat seama de incoerenta in vorbire, nervozitatea care o stapinea, dezorientarea si slabiciunea miini stingi”, a mai scris un alt prieten al Andreei Marin.
Printre comentarii se remarcă cel al vedetei, care a răspuns acuzațiilor. ”Nu a fost nimeni indiferent. Dimpotriva. Doar ca nu suntem doctori… A ras, a avut energie, momentul de pe scena a fost cel care ne-a intristat, dar nu ne-am putut gandi atat de departe… o vedeam nemuritoare… asa cum l-am vazut si pe tatal meu…”, a scris Andreea Marin.
Ultima modificare noiembrie 27, 2017 5:25 pm