Adrian Dumitru, fizioterapeutul care i-a uimit pe jurații de la „Românii au talent” ar fi, de fapt, prim tenor la Opera Națională din București.
După ediția de vineri seară a emisiunii difuzată pe Pro TV, sute de mesaje au apărut pe pagina show-ului. Tânărul s-a prezentat ca fiind absolvent de Kinetoterapie.
„Ori ești aterizat cu pluta, ori ești șmecher. Eu cred că ești șmecher și că știai ce faci, cred că ai făcut și ceva studii”, a spus Florin Călinescu după momentul lui Adrian, însă acesta nu a recunoscut nimic.
„Neputându-mi permite să dau la Conservator, să mă pregătesc, pentru că presupune lecții particulare care nu sunt ieftine, am ales să dau la Kinetoterapie. Acum cânt la Biserica Icoanei, în cor. Să cânt la biserică m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. Sunt emoționat. Așa se întâmplă de fiecare dată când este o premieră pentru mine. Acest concurs este o premieră”, a afirmat concurentul.
Însă declarațiile lui au fost combătute de mai multe persoane, printre care și de jurnalista Carmen Moise, care a postat și o fotografie cu Adrian Dumitru pe scenă, în Parcul Moghioroș.
„Anul trecut, prin septembrie, în parcul Moghioroș a avut loc un concert. „Muzică de altă dată” s-a numit. Nu dau detalii pentru că nu vreau să asociez nicio altă persoană sau artist cu această poveste. Atât pot să va spun – domnul acesta, tenor, a fost atunci pe scenă. Chiar eu l-am prezentat. De aseară mă tot gândesc – când a apărut la tv, cu față aia de timorat, și a spus că e un amărât de fizioterapeut care nu și-a putut împlini visul, chiar nu s-a gândit că îl va recunoaște cineva? Vreun coleg, vecin, rudă de la țară, oricine? Sau, mai grav, putea să îl oblige cineva să vândă această poveste doar pentru a intră în show? Întreb, nu acuz, nu judec. Sunt doar curioasă”, a scris Carmen Moise pe pagina ei de Facebook.
O altă persoană susține că Adrian Dumitru nu doar că este tenor, dar are studii muzicale și a jucat în mai multe opere, precum „Madame Butterfly” și „Carmen”.
„Tânărul sărman este prim tenor al Operei Naționale București, angajat de un an de zile, distribuit numai în roluri mari. Chiar în 30 martie va cânta în rolul Cavaradossi în opera Tosca. A făcut master în canto la Universitatea de muzică București, a fost membru al corului Filarmonicii George Enescu şi a jucat rol principal în Madame Butterfly și în Carmen. Este un profesionist de primul nivel”, a scris o persoană care l-a recunoscut pe scena de la „Românii au talent”.
Pe de altă parte, pe pagina oficială a Operei Române din București, Adrian Dumitru nu apare pe lista tenorilor acestei instituții.
Sursă foto: Libertatea
Ultima modificare martie 19, 2019 11:54 am