Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

.

Candidații la Evaluare Națională 2020 au început examenele pe data de 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. În data de 17 iunie au dat proba la Matematică. Subiectele la examenul pentru absolvenții de clasa a 8-a au urmat structura din anii trecuți. 

Examenele de Evaluare Națională 2020, la care s-au înscris peste 170.000 de candidați, au început cu proba la limba română. În contextul pandemiei de COVID-19, absolvenții de clasa a 8-a au fost nevoiți să treacă printr-un triaj epidemiologic. Aceștia au ajuns în clase după ce li s-a luat temperatura și li s-a dat mască de protecție. Accesul a fost permis doar celor care au avut temperatura mai mică de 37,3 grade Celsius. Au continuat Evaluarea Națională cu proba scrisă la Matematică.

Admitere liceu după Evaluare Națională 2020

Media obținută la Evaluarea Națională este foarte importantă pentru admiterea la liceu, ponderea ei fiind de 80% în calculul final. Restul, de 20%, o reprezintă media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a. Pe același sistem ca și în anii trecuți, elevii ajung în licee prin sistemul de repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a notelor (mediilor) obținute.

Între 2 și 6 iulie, părinții și elevii vor trebui să completeze fișele de înscriere la liceu. Aceștia trebuie să treacă în fișă minimum 50-70 de opțiuni pentru a se asigura că absolventul va ajunge la unul dintre licee.

Contestații depuse la Evaluarea Națională 2020

După afişarea primelor rezultate la Evaluarea Naţională 2020, au fost depuse peste 15.000 de contestații. Cele mai multe au fost la Limba şi literatura română (9.030), potrivit Ministerului Educației. La Matematică au fost depuse 5.991, iar la proba de Limba şi literatura maternă – 254 de contestaţii.

În București au fost depuse cele mai multe contestații (2.861). Au urmat județul Constanța (806) și Dolj (730). În schimb, în Tulcea și Satu Mare au fost depuse sub 100 de contestații.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 4 iulie 2020.

Rezultate Evaluare Națională 2020

Rezultatele la Evaluarea Națională 2020 la clasa a 8-a se au fost afișate pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.

Rata de promovare de anul acesta este de 76,1%, potrivit primelor rezultate la Evaluarea Națională 2020. 135.101 de candidați dintre cei 160.468 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, respectiv 76,1%. Asta înseamnă că 25.367 de elevi au luat note sub 5. 839 candidaţi au obţinut media 10.

La proba de limbă şi literatura română 4.587 candidaţi au obţinut nota 10, iar 135.101 candidaţi (83,9%) au note peste 5.

La proba de matematică 3.251 candidaţi au obţinut nota 10, iar 112.651 candidaţi (70,2%) au note peste nota 5.

Cele mai multe medii de 10 au fost în București. În continuarea topului au fost Clujul, Iașiul, Argeșul și Brașovul.

După procentul mediilor peste 5 obținute, conduce județul Cluj, cu 88,7 % dintre note. Urmează Bucureștiul, Brăila, Galațiul, Vâlcea și Prahova.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Națională, respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor, în data de 27 iunie 2020.

Baremul pentru proba la Matematică

Ministerul Educației a anunțat baremul pentru subiectele la Matematică la Evaluarea Națională 2020.

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Premieră la Evaluarea Națională 2020. Rezultatele vor fi anonimizate

Pentru prima oară în istoria examenului, rezultatele la Evaluarea Națională 2020 vor fi anonimizate, pentru a respecta regulile cu privire la confidențialitatea datelor. Ministerul Educației a trimis o notă către comisiile județene de Evaluare Națională, prin care le transmite profesorilor din centrele de examen să îi informeze pe elevi “că rezultatele vor fi afișate anonim”.

Decizia vine după ce Autoritatea pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal ar fi cerut Ministerului să respecte regulamentul GDPR. Elevii vor fi primi miercuri, 17 iunie, în cadrul examenului la Matematică un cod unic în dreptul cărora vor fi publicate notele lor, potrivit edupedu.ro.

Evaluare Națională 2020. Subiecte la Matematică

Miercuri, 17 iunie, de la ora 9.00, candidații la Evaluare Națională 2020 au început examenul la Matematică. Iată care au fost subiectele elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, potrivit Libertatea.ro.

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Organizarea Evaluării Naționale în contextul COVID-19

Cei peste 170.000 de elevi care au fost așteptați la Evaluarea Națională 2020 au fost nevoiți să dea examenele în condiții speciale din cauza pandemiei de COVID-19. S-a recurs la un triaj epidemiologic pentru a se evita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Candidații au fost chemați cu două ore înainte de începerea examenului. Accesul în centrele de examene s-a făcut până la ora 8:30. Fiecare unitate a avut stabilit un grafic pentru a evita aglomeraţia, iar inspectorii şcolari au monitorizat ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite.

Elevii au fost verificați înainte de a li se permită accesul în sălile de examene. Acestora li s-a luat temperatura, care nu trebuia să fie mai ridicată de 37,3 grade. În interiorul școlilor, candidații au fost nevoiți să poarte măști de protecție și au folosit dezinfectant pentru mâini.

Potrivit regulilor epidemiologice, în cazul în care temperatura înregistrată depășește maximumul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. Dacă rezultatul nu e conform, elevul va fi îndrumat către medicul de familie.

Din cauza măsurilor de siguranță ce au fost impuse în contextul epidemiei de COVID-19, în cadrul sesiuni de Evaluare Națională 2020, elevii nu vor fi mai mulți de 10 în fiecare sală de examen. Aceștia vor fi așezați la o distanță de 2 metri unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.

Elevii vor fi repartizați în sălile de examen, dotate cu tehnologie de supraveghere audio-video, pe baza unei liste nominale ce va fi afișată pe ușa fiecărei săli destinate Evaluării Naționale 2020. Supravegherea elevilor în timpul probelor scrise ale Evaluării Naţionale se va face în fiecare sală de examen, de către doi asistenţi, respectiv cadre didactice care predau alte materii decât cele examinate.

Un singur elev nu au fost primit la proba de Limbă Română

Reprezentantii Ministerului Educației au precizat după luni, după susținerea examenului la Limba și Literatura Română, că un singur elev dintre cei 161.038 de candidați prezenți nu a fost primit la prima probă de la Evaluarea Națională. Acesta a avut temperatura de peste 37.3 grade C și va da examenul în sesiunea specială.

Este vorba de o elevă din Constanța, care a fost nevoită să se întoarcă acasă fără să susțină examenul. Aceasta s-a prezentat la unitatea de învățământ cu o branulă în mână, susținând că are enterocolită, dar nu a fost lăsată să intre.

„Copilul a venit cu branulă pe mână, dar nu avea documente medicale care să confirme un diagnostic. Părinții au spus că au fost la urgență, dar nu au putut dovedi”, a explicat Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța.

Autoritățile constănțene susțin că nu au putut să își asume riscuri atât vreme cât elevei i s-a luat temperatura de trei ori și avea 37.6.

Peste 11.000 de participanți au lipsit de la prima probă a examenului de Evaluare Națională 2020. Dintre aceștia, 166 s-au aflat în izolare, iar 18 au fost spitalizați sau în carantintă.

Dintre elevii care au intrat în săli ca să susțină examenul, trei au fost eliminați, pentru că au fost prinși când încercau să copieze.

Baremul la Limba și Literatura Română

Ministerul Educației a publicat baremul pentru subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020.

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Evaluare Națională 2020. Subiecte la Limba și Literatura Română

Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții clasei a 8-a pentru evaluarea „externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial”, potrivit Metodologiei de organizare a Evaluării Naționale din 2011, în vigoare și în 2020.

Evaluarea Națională 2020 a început cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Elevii au avut la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele primite.

La Subiectul I, punctul A, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe, pe baza unui text la prima vedere: „Zborul”, de Sorin Titel.

La Subiectul I, punctul B, absolvenții de clasa a 8-a, au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motive apartența la genul epic a textului dat.

La Subiectul II A, aceștia au avut de răspuns unor cerințe cu privire la textul „Viața unui geniu, Traian Vuia, avocatul care nu a renunțat la visul său adevărat – zborul”, după Ionuț Cristian Ungureanu.

La Subiectul II B, elevilor li s-a cerut să redacteze o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Evaluare Națională 2020. Probe, subiecte, barem de corectare

Subiectele la Evaluare Națională 2020 și baremele vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.

În contextul pandemiei de COVID-19, când s-au închis școlile și elevii au fost nevoiți să stea acasă, din programa pentru examen au fost eliminate conținuturile de pe semestrul al II-lea din clasa a VIII-a sau a XII-a.

Pe baza rezultatelor la sesiunea de Evaluare Națională 2020 se va face repartizarea computerizată a elevilor către licee, în urma unei fișe cu opțiuni completată de fiecare candidat și în urma unui calcul raportat și la media claselor V-VIII.

Citește online gratuit număr de iunie al revistei Unica

Reguli pentru examenele de la Evaluarea Națională 2020

Candidații nu vor avea voie în sală cu materiale ajutătoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare. Frauda sau tentativa de fraudă atrag eliminarea din sală şi acordarea notei 1 (unu).

Accesul elevilor în sălile de examen va fi permis până la ora 8.30. Examenul propriu-zis începe la ora 9.00, după primirea subiectelor, şi durează 120 de minute (două ore).

Participanţii la probele scrise de la Evaluarea Națională 2020 nu pot preda lucrările decât după cel puţin o oră de la începerea examenului.

Reguli pentru rezolvarea subiectelor la examen

Aceștia trebuie să scrie pe foaia de examen doar cu cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru realizarea schemelor şi desenelor la matematică pot folosi doar creion negru.

Orice abatere de la reguli poate atrage anularea lucrării. Pe lângă foile de examen, elevii vor primi şi ciorne. Acestea nu vor fi luate în calcul la corectare. Toate rezolvările trebuie transcrise pe foaia de examen în timpul celor 120 de minute alocate fiecărei probe scrise.

Corecturile efectuate de elevi pe propria foaie de examen se pot realiza într-un singur mod. Aceştia trebuie să taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, conform metodologiei.

La expirarea celor 120 de minute alocate examenului, elevii trebuie să predea lucrările în stadiul în care sunt. Ultimii trei elevi rămân în sală până când sunt predate toate lucrările sau până când expiră cele două ore permise pentru rezolvarea subiectelor.

La predarea lucrării, elevii numerotează foile sub îndrumarea asistenţilor, cu cifre arabe, în colţul din dreapta-jos al fiecărei pagini, indicând şi numărul total de pagini.

Spaţiile rămase necompletate vor fi barate de către asistenţi. În cazuri excepţionale, dacă un elev solicită părăsirea temporară a sălii, acesta este însoţit de unul dintre asistenţi, până la revenirea în sala de examinare. Elevul respectiv nu va beneficia de timp în plus pentru rezolvarea subiectelor.

Citește și: Grădinițele și afterschool-urile rămân închise. Anunțul ministrului Educaţiei

Calendar Evaluare Națională 2020

După proba scrisă la Limba și Literatura Română, candidații la Evaluare Națională 2020 vor continua cu proba la Matematică.

Calendarul desfășurării Evaluării Naționale 2020:

2- 5 iunie – Înscriere Evaluare Națională 2020

15 iunie – Probă scrisă: Limba și Literatura Română

17 iunie – Probă scrisă: Matematică

18 iunie – Probă scrisă: Limba și Literatura Maternă

22 iunie – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)

22 – 23 iunie – Depunerea contestațiilor

*22 iunie între orele 16:00 și 19:00

*23 iunie între orele 8:00 și 12:00

23 – 26 iunie – Soluționarea contestațiilor

27 iunie – Afișarea rezultatelor finale

Sesiune specială la Evaluarea Națională 2020 din cauza COVID-19

Dacă în sesiunea oficială de Evaluare Națională 2020 unii elevi au avut temperatura mai mare de 37,3 grade, au fost în carantină/ izolare din cauza COVID-19 sau au avut alte probleme medicale, își vor putea susține examenele într-o sesiune specială. Aceasta va începe în data de 29 iunie, la două săptămâni distanță de prima sesiune.

În situația în care un elev a reușit să se prezintă la una dintre probe nu va mai trebui să repete examenul în sesiunea specială. Acesta va da doar examenele la care nu a putut participa în etapa inițială.

Absolvenții care vor susţine Evaluarea Naţională în a doua etapă nu vor fi în niciun fel prejudiciaţi în ceea ce priveşte admiterea la liceu. Probele din a doua sesiune se vor încheia în 4 iulie. Prima etapă de admitere la liceu a fost programată pentru 10 iulie. Elevii care vor să se înscrie la un liceu din alte judeţ o pot face online, a mai precizat ministrul.

Calendar Evaluare Națională 2020 pentru sesiunea specială

Elevii ce vor fi nevoiți să dea examenele în a doua sesiune de Evaluare Națională 2020, se vor prezenta la școală astfel:

29 iunie – proba scrisă de Limba și literatura română

30 iunie – proba scrisă la Matematică

1 iulie – proba scrisă la Limba și literatura maternă

2 iulie 2020 – afişarea rezultatelor (ora 12.00)

2 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor (între orele 14.00 – 19.00)

4 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale (după ora 12.00).

Sursă foto: Libertatea, Shutterstock.com

Vezi şi rezultate Evaluarea Națională 2022!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton