Teodora (34 de ani) și Eusebiu (37 de ani) formează cel mai matur cuplu de la Insula Iubirii sezonul 5. Cei doi au venit în emisiune pentru a-și testa relația, dar amândoi au picat în ispită, iar în prezent – cel puțin în emisiune – nu mai formează un cuplu.
Când au ajuns în Thailanda, Eusebiu și Teodora și-au declarat dragostea și fidelitatea unul altuia. La scurt timp însă, Teodora călca strâmb cu ispita Mircea, iar Eusebiu recunoștea public că a înșelat-o pe Teodora cu o lucrătoare sexuală, în mai multe ocazii.
Relația lor s-a terminat la fel de brusc precum a început, ulterior Teodora mărturisind că Eusebiu a fost unica ei opțiune la un moment dat, după o despărțire anterioară, dar că spera că bărbatul se va schimba.
Ce-i drept, se pare că Eusebiu a făcut acest pas, dar după despărțirea de ea.
Eusebiu și Teodora, la începutul emisiunii Insula Iubirii
Cum s-a schimbat Eusebiu de la Insula Iubirii după emisiune
Dacă în emisiune Eusebiu era cel mai liniștit concurent, și cel mai nonșalant, după Insula Iubirii el își arată o altă latură, cel puțin pe rețelele de socializare.
De profesie pompier, Eusebiu a publicat recent, pe contul său de Facebook, mai multe clipuri în care poate fi văzut cum stinge un incendiu, cum aleargă prin foc sau cum își lucrează mușchii la sala de sport.
În plus, el a dezvăluit și că are o nouă iubită, însă când prietenii i-au cerut o poză cu noua femeie din viața lui, le-a spus acestora că nu are voie să publice fotografii.
Cel mai probabil, contractul de imagine pe care îl are cu producătorii emisiunii de la Insula Iubirii îi interzice acest lucru până la finalul difuzării emisiunii pe micile ecrane.
Ultima modificare mai 2, 2022 2:46 pm