Euronews România aniversează pe 25 mai primul an de emisie cu o zi dedicată românilor care schimbă lumea și comunitatea în care trăiesc.
Ghidați după principiul All views, jurnaliștii Euronews România știu că fiecare voce contează, iar poveștile și viețile oamenilor care fac diferența nu se opresc la finalul reportajului. Cum arată Euronews la un an și ce planuri de viitor are ne spune Andra Diaconescu, redactor șef.
Cât din conținutul media este gândit pentru femei?
Avem cel puțin două programe proprii care sunt urmărite preponderent de femei. Arta de a fi, prezentată de Mirela Vașadi și Trăiești bine, emisiunea noastră de sănătate. Dar noi ne propunem ca toate emisiunile, toate programele, să fie de interes pentru tot publicul nostru pasionat de soluții, de inovație, de a avea perspectiva și toate punctele de vedere.
Au fost românii pregătiți pentru Euronews România? Care este feedback-ul pieței la împlinirea unui an?
Românii erau familiarizați de multă vreme cu știrile Euronews. Mai ales într-o țară ca a noastră cu o diaspora numeroasă, cu milioane de oameni care lucrează și trăiesc peste tot în Europa, canalul de știri european avea deja mare notorietate. Faptul că Euronews a decis să vină în România, că acum mesajul european se transmite aici în mod direct și în limba română, că vocea românilor se face auzită mai clar și mai des în alte țări europene a fost, conform tuturor studiilor pe care noi le-am făcut, un lucru pozitiv și bine primit. Este destul de dificil, însă, să construiești de la zero o televiziune. Colegii care lucrează de ani de zile în această branșă știu foarte bine despre ce vorbesc. Formarea unei echipe în jurul unui nucleu de valori sănătoase, de la care nu dorim să ne abatem, este o mare provocare. Gândiți-vă că toate pozițiile de la Euronews România s-au ocupat prin concurs, inclusiv cele manageriale. Iar aceste concursuri nu au fost ușoare. Fiecare membru al echipei noastre a muncit foarte mult ca să ajungă aici. Și, după ce a ajuns, a muncit și mai mult pentru că întotdeauna faza de construcție presupune efort și implicare totală.
Ne-a bucurat reacția publicului în multe situații în care am avut nevoie de susținere. Ne interesează foarte mult ce nevoi au oamenii, ce doresc ei să afle, să vadă, încercăm mereu să le aducem toate punctele de vedere în așa fel încât ei să poată face o alegere informată, să poată decide în cunoștință de cauza. Credem cu tărie în rolul jurnalistului de a facilita accesul publicului la informațîi reale și verificate, de a obține răspunsuri pe care oamenii le așteaptă, de a arată adevărul așa cum este el, fără balast inutil. Publicul sesizează imediat onestitatea demersului jurnalistic și suntem convinși că Euronews România are locul sau bine delimitat pe piață media din România.
Ce a adus în plus Euronews pentru telespectatori?
Onestitate, obiectivitate, perspectivă și soluții. Cred că apariția Euronews România în peisajul mediatic românesc marchează finalul unei perioade de tranziție în profesia noastră, e confirmarea faptului că avem capacitatea de a lucra la un nivel comparabil cu cel din state cu tradiție democratică îndelungată. Pentru că jurnalismul adevărat nu se poate face decât în democrație, în libertate. Suntem acolo unde mereu am visat să ajungem și suntem cu toții entuziasmați că avem posibilitatea să construim împreună prima televiziune cu perspectivă europeană din România.
Ce achiziții de programe și, de ce nu, jurnaliști v-ați propus să faceți în următorul an?
Dorim să ne extindem în țară, la Bruxelles și la Chișinău. În țară avem un mare avantaj căci Euronews, fiind marca achiziționată de UPB, avem o relație deosebită cu toate universitățile și atunci din acestă zonă a mediului academic putem recruta noi colegi. În capitală europeană și în cea a Moldovei dorim să dezvoltăm birouri proprii în colaborare cu colegii de la Euronews World sau care să furnizeze conținut pentru înteaga rețea media. Nu vom face achiziții de programe, dar gândim mereu, împreunã cu jurnaliștii din rețea și de la stația mamă, emisiuni care să răspundă nevoilor publicului în continuă dinamică.
Euronews România înseamnă #allviews, înseamnă perspective. Cum arată România în perspectiva?
România are o șansă pe care singură și-o poate fructifică. România nu e mai jos că alte țări europene. Și acolo sunt numeroase probleme, oameni nemulțumiți și sisteme disfuncționale. România are șansa să vadă toate punctele de vedere prin intermediul Euronews, să capete perspectiva europeană, să anticipeze urmările știrilor și să se raporteze la soluțiile de viitor. România are o mulțime de oameni talentați și muncitori care vor și pot să facă diferența în dreptul lor. Noi, media, să-i găsim și să-i promovăm.
Ultima modificare mai 24, 2023 4:39 pm