Elena Udrea va fi extrădată în România, după cum au decis magistrații bulgari de la Curtea de Apel din Sofia. Fostul ministrul al Turismului este condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.
Judecătorii bulgari au decis vineri, 10 iunie, ca Elena Udrea – aflată în arest în Bulgaria de două luni – să fie adusă în România pentru a executa pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.
Se pare că nu există justiție pentru mine. Sau nu în România și Bulgaria, a declarat Elena Udrea în momentul în care a ieșit din sala de judecată din Bulgaria.
Udrea se va întoarce în arest, iar locul și data la care va fi predată polițiștilor români vor fi convenite ulterior între Parchetul General din Bulgaria și autoritățile române, în termen de 10 zile de la pronunțarea Hotărârii Curții de Apel din Sofia.
Fostul demnitar ar urma să ajungă la Penitenciarul Târgşor pentru a-și executa pedeapsa.
În Bulgaria, Elena Udrea le-a cerut judecătorilor să respingă cererea statului român de extrădare a sa, din „cauza tuturor abuzurilor și încălcărilor de lege” în ceea ce o privește.
În al doilea rând, am 20 de ani de politică și nu îmi este frică, dar sunt mama unui copil de trei ani și nu pot să iau în calcul că dacă sunt în stare de așa presiuni și abuzuri, sunt în stare de orice. Care e miza? Nu știu. Există această realitate a unui proces inegal și împotriva integrității mele fizice, vă rog să respingeți, a spus Elena Udrea, potrivit Libertatea.