Evenimentul de relansare a gamei Gerovital Plant organizat de revista Avantaje cu sprijinul Veranda Mall a reunit, într-un cadru relaxant, o mulțime de cititoare fidele ale revistei, dornice să afle mai multe informații despre cel mai mare producător român de cosmetice, care se poate lăuda cu o istorie de peste 30 de ani pe piața locală, dar și despre noua gamă Gerovital Plant.
Cum a fost la relansarea gamei de succes Gerovital Plant?
Nu mai este un secret pentru nimeni că produsele Gerovital Plant se află pe lista foarte multor doamne și că acestea se bucură de succes nu doar în România, ci și la nivel internațional. La evenimentul de relansare a gamei de succes Gerovital Plant au participat cititoarele revistei, dar și vedete precum realizatoarea tv Dana Săvuică și actrițele Nuami Dinescu și Nouria Nouri.
Invitatele au împărtășit cu cei prezenți la eveniment povești urbane. Din povestea Danei Săvuică am aflat că, în familia ei, produsele Gerovital s-au transmis din generație în generație. Unul dintre cele mai importante momente a fost testarea dermatologică de care au avut parte doamnele interesate. Astfel, acestea au avut posibilitatea de a afla cu ce probleme dermatologice se confruntă și ce produse ar trebui să introducă în rutina de îngrijire zilnică, astfel încât tenul lor să își păstreze frumusețea, tinerețea și prospețimea.
Cafeneaua ZanZeeBar, cea care a găzduit evenimentul, a devenit neîncăpătoare, foarte multe doamne și domnișoare fiind interesate să afle mai multe detalii despre noile produse Gerovital Plant.
Noua gamă Gerovital Plant se adresează doamnelor de toate vârstele și cuprinde produse cosmetice destinate îngrijirii zilnice a tenului. Acestea conțin ingrediente de origine naturală în proporție de peste 91%, fiind de mare ajutor pentru îngrijirea tenului normal și mixt, oferind protecție naturală și microbiană. Pentru că nu conține conservanți, noua gamă se concentrează pe asigurarea în mod natural a echilibrului microbiomului la nivelul pielii, prin respectarea identității unice a acestuia. Complexul Poliplant Microbiom Protect reprezintă inovația adusă de noua gamă Gerovital Plant, acesta fiind un complex format din Equibiome (un extract standardizat din rădăcină de Brusture) și un complex natural de plante din flora locală, foarte eficient pentru diminuarea reactivității pielii și a proceselor inflamatorii.
Gama Gerovital Plant proaspăt lansată oferă doamnelor: Crema CC Matifiantă, Crema anticearcăn antirid, Boosterul vitalitate și strălucire, Apa micelară, Fluidul demachiant și trei creme cu beneficii: hidratante, antirid, nutriție, protecție, energizare, efectul somnului de frumusețe și de oxigenare.
Deschide galeria foto și urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea cum a fost la relansarea gamei de succes Gerovital Plant.
Foto: Vlad Chirea
Video: George Capoianu
Ultima modificare septembrie 6, 2019 1:10 pm