Mai multe țări europene au anunțat că vor renunța parțial sau chiar total la restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. Masca de protecție nu va mai fi obligatorie în multe dintre state.
În ciuda numărului crescut de cazuri noi de COVID-19, la doi ani de la debutul pandemiei, mai multe țări din Europa au decis să renunțe la majoritatea restricțiilor.
Marea Britanie vrea să renunțe la izolarea persoanelor care au COVID-19
Marea Britanie este una dintre țările în care se vor restricțiile de introduse pentru a limita răspândirea rapidă a variantei Omicron. Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunțat că începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii de protecție nu va mai fi obligatorie. De asemenea, telemunca nu va mai fi recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu va mai fi necesar un certificat sanitar.
Şeful guvernului britanic a afirmat că nu va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelo care au fost confirmate cu COVIVD-19, atunci când măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată.
Scoția și Țara Galilor renunță trepatat la restricții
Și Scoția a anunțat la jumătatea lunii ianuarie că renunță la restricții, dar a îndemnat populația să fie în continuare prudentă. Autoritățile au considerat că a fost depășit vârful valului provocat de tulpina Omicron, dat fiind că s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de infectări.
Discotecile au fost redeschise, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole au fost crescute, însă masca de protecție a rămas obligatorie în spațiile închise. Și telemunca a fost recomandată acolo unde este posibil.
Și guvernul Ţării Galilor a anunţat o ridicare treptată a restricţiilor.
Italia și Spania renunță la masca de protecție în aer liber
Ministrul sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, a anunțat că de vineri, 11 februarie, masca de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber. Cu toate acestea, italienilor li se va cere în continuare să aibă măşti la ei şi să le poarte, mai ales în mulţimi.
Obligativitatea purtării măştii se va aplica în interior. Măsura rămâne valabilă cel puțin până la data de 31 martie, termenul la care expiră starea de alertă.
Nici în Spania nu va mai fi obligatorie masca de protecție în aer liber, începând cu data de 15 februarie. În unele regiuni nici certificatul verde nu va mai fi obligatoriu.
Citește și: Cât costă sandalele pe care Delia le-a purtat de ziua ei
Loredana Groza, fotografie topless pe Instagram
Cu ce meniu l-a așteptat Vladimir Putin pe Emmanuel Macron la Kremlin
Portugalia și Grecia relaxează regulile de călătorie
Călătorii care vor prezenta dovada vaccinării nu mai sunt obligaţi să efectueze un test PCR pentru intrarea în Grecia. Pentru că situația epidemiologică nu este una tocmai bună, în această țară s-au impus restricții dure chiar și pentru persoanele vaccinate.
Cei care nu au făcut doza booster trebuie să prezinte test negativ la locul de muncă, nu au voie să intre în magazine, restaurante sau instituții publice. Cei nevaccinați au acces doar în supermarketuri și farmacii, potrivit Digi24.
Și Portugalia relaxează condițiile de intrare în țară pentru persoanele vaccinate. Călătorii care au certificat digital european nu mai sunt nevoiți să facă teste PCR.
Danemarca a revenit la normalitate
Danemarca a fost prima țară europeană care a renunțat la toate restricțiile împotriva COVID-19, de la 1 februarie. Masca de protecție nu mai este obligatorie și nici certificatul verde nu mai este verificat. Cluburile s-au redeschis, restaurantele și-au reluat programul normal, iar magazinele nu mai limitează numărul clienților.
În schimb, guvernul danez a păstrat restricțiile în ceea ce privește călătoriile, pentru cel puțin o lună. Astfel, pentru intrarea în țară vor fi în continuare necesare certificatele verzi, testele pentru COVID-19 sau plasarea în carantină acolo unde este cazul.
Suedia a renunțat la majoritatea restricțiilor
Și Suedia a renunţat la majoritatea restricţiile impuse de pandemia de COVID-19. Nu vor mai fi limitări în ceea ce privește programul barurilor și restaurantelor. Nici distanțarea socială nu va mai fi necesară în aceste spații.
Se va renunța și la purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate sau mijloacele de transport în comun.
Și în ceea ce privește călătoriile, Suedia a relaxat măsurile. Cetățenii statelor UE nu mai trebuie să prezinte certificatele verzi. În schimb, pentru persoanele nevaccinate, regulile nu se schimbă.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare februarie 10, 2022 12:21 pm