Cine îi va lua locul reginei Elisabeta a II-a la conducerea Marii Britanii după decesul acesteia

.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie 2022. A fost cel mai longeviv monarh al Regatului Unit, cu peste 70 de ani petrecuți pe tron. Iată cine îi va lua locul reginei Elisabeta a II-a la conducerea Marii Britanii.

Cine îi va lua locul reginei Elisabeta a II-a la conducerea Marii Britanii după decesul acesteia

Cine îi va lua locul reginei Elisabeta a II-a la conducerea Marii Britanii a fost întrebarea care a stat pe buzele tuturor după ce a fost anunțat decesul suveranei britanice. La scurt timp însă, Casa Regală a anunțat că prințul Charles este noul monarh al Regatului Unit. Acesta va deveni și șeful Commonwealth-ului, o asociație de națiuni ce reprezintă aproximativ o treime din populația lumii.

Soția regelui Charles, Camilla, va avea titlul de regină consoartă.

Noul conducător al Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord va fi cunoscut oficial sub numele de regele Charles al III-lea. Acesta a fost următorul în linia de succesiune la tron timp de șapte decenii – cea mai lungă așteptare din istoria monarhiei britanice.

Chiar dacă va fi proclamat oficial rege, ceremonia de încoronare nu va avea loc în perioada următoare. Și regina Elisabeta a II-a a preluat tronul în februarie 1952, imediat după moartea tatălui său, regele George al VI-lea, dar a fost încoronată abia în iunie 1953.

Citește și: Ce urmează să se întâmple după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Operațiunea „Podul Londrei a căzut” a fost declanșată

Simona Halep și Toni Iuruc au semnat actele de divorț. Ce glumă a făcut Toni Iuruc cu jurnaliștii aflați la biroul notarial

Ce au anunțat Prințul William și soția lui, Kate, imediat după anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani

Care este noua linie de succesiune la tronul britanic

Pentru că prințul Charles a devenit rege, următorul în linia de succesiune la tronul britanic este fiul său cel mare, prințul William. Acesta și soția lui, Catherine, au primit oficial titlul de duce şi ducesă de Cornwall, dar și-au păstrat și vechiul titlul.

Al doilea în linia de succesiune este prințul George, fiul cel mare al prințului William și al soției sale, Kate Middleton.

Prințesa Charlotte este a treia în ordinea de succesiune la tron, după tatăl ei și fratele ei mai mare.

Al patrulea succesor la tronul britanic este Prințul Louis.

După prințul William și copiii săi, următorul în ordinea succesiunii la tron este prințul Harry, Duce de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și al regretatei prințese Diana.

Urmează copiii prințului Harry și ai soției sale, Meghan Markle: Archie Harrison Mountbatten-Windsor și Lilibet Diana Mountbatten-Windsor.

Cine sunt moștenitorii tronului britanic după regele Charles, copiii și nepoții lui

Al 8-lea succesor este prințul Andrew, duce de York, al doilea fiu și al treilea copil al reginei Elisabeta a II-a și al prințului Philip.

Fiica sa, prințesa Beatrice de York devine a noua moștenitoare a tronului, iar fiica ei, Sienna, a zecea.

Prințesa Eugenie, fiica cea mică a prințului Andrew, este acum pe locul 11, iar fiul ei, August, este pe locul 12.

Prințul Edward, al patrulea copil al reginei Elisabeta a II-a și al prințului Pilip, este pe locul 13 în linia de succesiune, urmat de copiii lui: James, vicontele Severn, și Lady Louise Windsor.

Prințesa regală Anne, a doua născută a cuplului regal format din regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, ocupă locul 16 pentru că s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii care permite ca o fiică mai mare să ia locul unui fiu mai mic în ordinea succesiunii la tron.

Al 17-lea în ordinea succesorală este fiul prințesei Anne, Peter Phillips, urmat de copiii lui: Savannah și Isla Phillips.

Zara Tindall, fiica prințesei Anne, ocupă locul 20 în linia de succesiune. Ea este urmată de copiii săi: Mia Grace Tindall, Lena Elizabeth Tindall, Lucas Philip Tindall.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton