Părintele Arsenie Boca va fi cunoscut de credincioși, începând din 2025, drept Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. La 36 de ani de la moartea sa, părintele Arsenie Boca a fost sanctificat, trecut în rândul sfinților, iar ziua în care va fi prăznuit va fi data de 28 noiembrie.
Cuprins
- 1 Un părinte cu harul vindecării spirituale
- 2 Copilăria și anii de studii
- 3 Drumul spre monahism
- 4 Arestările și prigoana comunistă
- 5 Ultimii ani de viață
- 6 Opera și lucrările tipărite
- 7 Rugăciuni puternice păstrate de la părintele Arsenie Boca
Mormântul părintelui Arsenie Boca este, în zilele noastre, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară. Credincioșii ortodocși, în mod special cei din Ardeal, au cerut de multă vreme sanctificarea acestui mare duhovnic român, un teolog erudit, neclintit în credința sa și martir al închisorilor comuniste. În anul 2025, la 36 de ani de la trecerea sa în neființă, Arsenie Boca a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română. Iar ziua în care va fi cinstit și prăznuit în fiecare an va fi ziua de 28 noiembrie, dată la care el părăsea lumea, în incinta Mănăstirii Sinaia.
Cuprins
Un părinte cu harul vindecării spirituale
Supranumit „Sfântul Ardealului”, Arsenie Boca a fost teolog, duhovnic și pictor bisericesc, având o influență profundă asupra credincioșilor datorită învățăturilor sale și datorită harului deosebit cu care era înzestrat. Mulți credincioși susțin că avea darul viziunilor și harul de a vindeca sufletele tulburate, ba chiar și suferințele trupului.
Mii de pelerini vin la Prislop pentru a se ruga și pentru a atinge crucea lui Arsenie Boca. Nu există om care să nu fi auzit de numele său sau care să se fi rugat la mormântul acestuia și să nu fi primit ajutorul dorit. Ca un loc încărcat energetic, pelerinii mărturisesc că după ce pășesc pe acest tărâm pleacă mult mai liniștiți și cu multă speranță. Au fost și numeroase mărturii de oameni grav bolnavi care susțin că s-au întremat după ce s-au rugat la mormântul marelui duhovnic. Și încă din vremea vieții sale existau mărturii scrise despre oameni greu încercați pe care părintele Arsenie i-a ajutat cu blândețea și cu înțelegerea lui.
Un părinte cu un har deosebit, cu vorbă înțeleaptă și cu darul vindecării sufletelor tulburate, părintele Arsenie Boca a fost iubit și căutat de numeroși credincioși pentru sfaturile sale bine cumpănite și pentru cuvintele de duh cu care explica cele sfinte.
Credincioșii l-au iubit și pentru harul său de a picta icoane, Arsenie Boca fiind totodată teolog și artist plastic muralist. Este bine cunoscut în țară pentru pictura plină de mesaje și simboluri de la biserica Drăgănescu, aflată la numai 25 de km de București, dar și pentru Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Biserica Sf. Elefterie din București.
Datorită educației și spiritului său profund credincios, datorită harului său vizionar, părintele Boca a fost un adevărat duhovnic pentru mii de credincioși care i-au căutat sfatul. El a devenit stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii de credincioși să îl caute.
Copilăria și anii de studii
Părintele Arsenie Boca, pe numele său de botez Zian-Vălean, s-a născut pe 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, Hunedoara. După 13 ani de căsătorie, părinții săi au divorțat, iar băiatul a rămas cu tatăl, care s-a mutat în Brad. Aici va începe școala elementară, apoi va urma Liceul național ortodox ”Avram Iancu”, promovând ca șef de promoție.
Coleg de liceu cu Boca, Petru Boldor, viitor preot, îl caracterizează pe Zian-Vălean ca fiind „excepțional de înzestrat, de-o voință extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă și o tenacitate ieșite din comun”. Încă din școală, el și-a descoperit vocația creștină, dar și talentul artistic, talentul la desen și la muzică, învățând să cânte la flaut.
După liceu, a primit o bursă care i-a permis să urmeze Facultatea de Teologie din Sibiu, dar puțină lume știe că visul lui din tinerețe era să se facă aviator. Din cauza situației materiale precare, Boca rămânând orfan de tată de timpuriu, nu a putut urma cursurile de aviație din București.
A absolvit Academia de Teologie din Sibiu și a urmat apoi Academia de Belle-Arte din București, iar în paralel a participat la cursurile de la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și a audiat prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București.
Drumul spre monahism
Tânărul Boca se îndreaptă către viața monahală și, în anul 1935, este deja numit ipodiacon, ulterior fiind hirotonit diacon celibatar la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
În 1938 urmează un an de practică în arta decorativă la biserica „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Bixad, apoi pleacă în pelerinaj la muntele Athos. La întoarcere, în anul 1939, se stabilește la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din județul Brașov, unde este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.
Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”
În foarte scurt timp, datorită harului său vizionar și datorită slujbelor pe care le ținea, părintele Arsenie Boca devine renumit ca mare duhovnic. Mulți oameni îl căutau, intelectuali de marcă ai vremii veneau în chilia lui, iar teologi de renume țineau legătura cu părintele Arsenie. Până și părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori, dar acestea au fost interceptate și confiscate de Securitate.
Arestările și prigoana comunistă
De îndată ce faima părintelui Boca ajunge la București, Securitatea încearcă să îl discrediteze și îi fabrică un dosar cu învinuirea falsă de a fi legionar. Este arestat prima dată în iulie 1945, dar este eliberat după câteva zile, constantându-se că părintele Boca nu și-a manifestat niciun crez politic în prelegerile și slujbele sale.
Și în anii următori, părintelui Arsenie i se lansează acuzația de a fi simpatizant legionar, mai ales după ce câteva personaje, recunoscute pentru orientarea lor legionară, vizitează mănăstirea Sâmbăta de Sus. Arsenie Boca va fi din nou arestat în 1948, în 1951 și în 1955, trimis la muncă silnică la Canal, mutat prin diverse penitenciare și acuzat că îi simpatizează pe legionari și pe cei care se ridicau împotriva regimului comunist.
În mod cert, Securitatea îl considera periculos datorită influenței puternice pe care o avea asupra creștinilor. Se spune că patriarhul Justinian Marina a insistat ca părintele Arsenie să fie eliberat în 1951, avertizându-l pe ministrul Teohari Georgescu că oamenii se vor revolta, dacă va fi menținut în arest.
Diverși spioni ai Securității au fabricat tot felul de dovezi în dosarele lui Arsenie Boca, acuzându-l că este legionar, anticomunist, dar și simpatizant al unei mișcări mistice atroposofice subversive. În cele din urmă, cum toate aceste acuzații nu puteau fi probate, părintelui Arsenie Boca i se înscenează o serie de nereguli financiare la conducerea Mănăstirii Sâmbăta de Sus și este scos din monahism.
Hotărârea a fost luată de sinodul de la București din decembrie 1958, ieromonahului Arsenie Boca i se interzice să mai slujească la altar, dar nu este caterisit. După cum reiese din dosarele Securității, această excludere din monahism s-a făcut la presiunea Securității și cu aprobarea tacită a anumitor ierarhi.
Ultimii ani de viață
Îndepărtat de la mănăstire, părintele Arsenie Boca ajunge la București, apoi la biserica Dragomirescu unde lucrează ca pictor timp de 15 de la pensionarea sa din 1968.
După anul 1984 se retrage la Mănăstirea Sinaia, iar pe data de 28 noiembrie 1989 trece la Domnul, fiind în vârstă de 79 de ani. Este înmormântat, după dorința sa, la Mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
Părintele Arsenie a decedat la 28 noiembrie 1989, cu puțină vreme înainte de izbucnirea Revoluției și înlăturarea regimului comunist. Cauza oficială a decesului a fost insuficiența cardio-respiratorie, dar au apărut unele speculații privind circumstanțele morții sale.
Se știe că Arsenie Boca suferea de multiple afecțiuni, printre care și de o boală cardiacă. Anii de muncă fizică grea, privațiunile și persecuțiile din închisorile comuniste și-au pus amprenta asupra sănătății sale. Cu toate acestea, unii cred că moartea sa a fost grăbită de expunerea la radiații, o metodă folosită de Securitate pentru a elimina disidenții, sau de folosirea unor otrăvuri cu acțiune lentă.
Opera și lucrările tipărite
Părintele Arsenie Boca a avut o contribuție însemnată la Filocalia tradusă de Dumitru Stăniloaie, a recitit și corectat textele și a susținut tipărirea lucrării prin abonamentele pe care le-a procurat, promovând vânzarea acestei lucrări în mediile academice.
Lucrările sale de căpătâi vor rămâne însă următoarele cărți, tipărite postum:
- Cărarea împărăției, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995
- Lupta duhovnicească, ed.îngr. de Ion Cișmileanu, Editura Agaton, Făgăraș, 2009
- Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003
- Cuvinte vii, Deva, 2006
El este cunoscut și pentru pictura realizată la Biserica Elefterie din București și pentru pictura bisericii Drăgănescu, pe care a început-o în 1968 și la care a muncit 15 ani.
Începând din anul 2025, părintele Arsenie Boca este canonizat, este trecut în rândul sfinților și este cinstit în calendarul ortodox pe data de 28 noiembrie. El va fi cunoscut de acum înainte drept Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Învățăturile sale cu un limbaj simplu și direct, pe înțelesul tuturor, povețele lui vizionare, pictura încărcată de simboluri și avertismente, dar mai ales tăria lui de caracter și credința neclintită în pofida tuturor persecuțiilor, au făcut din Arsenie Boca un adevărat sfânt martir din timpul vieții. Numeroși credincioși găsesc și azi alinare la crucea mormântului în care odihnește Sfântul Ardealului!
Rugăciuni puternice păstrate de la părintele Arsenie Boca
Rugăciune pentru curățirea de păcate
„Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptățit întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zamislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți. Spală-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce fața Ta către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inima curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfant nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta, Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfa, ți-aș fi dat. Arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit. Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viței. Amin!”
Rugăciunea grabnic ajutătoare pentru sănătate
”Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești. Te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor. Iertare de păcate și vindecare de toată neputința.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în față Tronului Ceresc, te chemăm cu mare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte:” Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca și până acum”
După cum în viață pe cei aflați în mari necazuri și suferințe cumplite îi tămăduiai îndată, așa și acum pe noi cei păcătoși. Însă chemați cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc și flori, ne primește și ne mângâie, sfânt și bun Părinte. Ne scoate din negură păcatelor și a patimilor. Dăruiește-ne binecuvântarea că să purtăm crucea vieții spre înviere și lumînare desăvârșită.
Doctor și tămăduitor de orice suferința, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău. Izvorâtor de pace, har și binecuvântarea ta de bun și sfânt Părinte. Îți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slavă marelui și minunatului nostru Dumnezeu și spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin”
Rugăciunea pentru căsătorie
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis. ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adaugă vouă”. Dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a putea merge pe calea mântuirii.
În mâinile Tale este viața mea și fără Ține nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind această și având dorință de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptură potrivită mie alături de care să înfrunt marea vieții acesteia.
Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajută. De multe ori ispită singurătății mi-a rănit inimă, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poartă sufletului meu. De atâta durere, inimă mea s-a strâns, și nu este nimeni care să îmi aline durerea.
La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcuta Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.
Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă și de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate și de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimașă și nici să nu mă biruie patimile și poftele.
Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apăsa.Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Ține îmi pun nădejdea.
Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune și să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale.
Să mă spovedesc ori de câte ori umbră păcatului va tulbură mintea mea, mai înainte că gândul murdar să devină faptă. Dăruiește-mi că primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viață după cum Îți este bineplăcut Ție.
Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nuntă din Cană Galileii.
Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți mulțumi în fiecare zi. Și la vreme potrivită, dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și sănătoși, care să ducă o viață curată și sfântă.
Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai mării cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău, pe înțelepții Apostoli. Și împreună cu aceștia pe Preacinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu și pentru mântuirea mea.
Că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea. Amin!”
Rugăciunea de dimineață
”Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi, toată ziua, să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac. Și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Ține.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer. Că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a intărit în noi că un zid, împietrind inimile noastre și toate impreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămand și fără haină. Si așa risipim în desertăciuni zilele noastre, umiliți și dosăditi pană la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălăsluieste întru noi, impreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră răman pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Că nu ne dăm seamă ce nedesăvarsiti suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi că să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viață Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.”
Rugăciunea de seară
”Dumnezeule veșnice și Împărate a toată făptură,
Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi. Cu lucrul, cu cuvântul, cu gândirea, și curățește,
Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului.
Și-mi da, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, că sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfantului Tău nume, în toate zilele vieții mele. Și-mi ajută cu Harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup.
Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele. Că a Ta este Împărăția, Puterea și Slavă, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”
Ultima modificare februarie 10, 2025 10:24 am