Nu există sărbătoare fără muzică. Cel puțin pe această zicală merg foarte mulți români, dar și foarte multe instituții publice. Astfel că în mai toate orașele din România sunt organizate concerte de Revelion. De acest lucru profită și artiștii care măresc simțitor tarifele pentru câteva minute de show. Iată câți bani câștigă vedetele
Noaptea dintre ani trebuie petrecută așa cum se cuvine, iar de pe lista de Revelion nu poate lipsi muzica și buna dispoziție. Astfel că primăriile și restaurantele din țară se întrec în oferte pentru a-i avea pe scenă pe cei mai iubiți artiști din România.
Câți bani câștigă vedetele în noaptea dintre ani
Dincolo de vizualizările de pe YouTube, numărul de fani sau urmăritorii de pe Facebook și Instagram, succesul răsunător al artiștilor din România poate fi calculat și prin prisma încasărilor. Iată câți bani încasează unii dintre cei mai iubiți artiști din România în noaptea dintre ani.
Irina Rimes, juratul de la Vocea României, emisiunea difuzată de PRO TV ar încasa, de Revelion, în jur de 15.000 de euro, sumă la care se adaugă TVA, cheltuielile cu cazarea și cu transportul.
Nici colegul de jurizare al Irinei Rimes nu pare să o ducă mai rău. Denis Roabeș, solistul trupei The Motans, ar încasa în jur de 20.000 de euro pentru un recital în noaptea dintre ani. Ca și în cazul colegei sale, la această sumă se adaugă și alte taxe, scrie Fanatik.
Tot 20.000 de euro ar fi suma pe care o cer și cei de la Paraziții pentru a întreține atmosfera de Revelion, la fel și trupa Holograf care îl are ca solist pe cântărețul Dan Bittman. În cazul lor, recitalul ar putea dura maxim 90 de minute.
Nicoleta Nucă, Ruby și Cleopatra Stratan, sume impresionante pentru un concert de Anul Nou
Cleopatra Stratan, una dintre artistele care s-a remarcat pe piața muzicală încă de la o vârstă fragedă se pare că ar obține mai mult decât tatăl ei la un concert de Revelion. Astfel, dacă Pavel Stratan cântă în noaptea dintre ani pentru 3.000 de euro, fiica lui, Cleopatra ar cere pentru un moment de neuitat nu mai puțin de 6.000 de euro.
Rapperii Guess Who, Puya, Grasu XXL au tarife asemănătoare pentru recitalurile pe care le susțin de Revelion, suma cerută fiind în jurul a 7.000 de euro, mai scrie sursa citată.
Între 5.000 și 7.000 de euro primesc pentru showul de revelion și artiști precum Alexandrei Ungureanu, Ellie White, Nicoleta Nucă, Edward Sanda sau Keo, în timp ce o sumă cu aproape 2.000 de euro în plus intră, în noaptea dintre ani, în buzunarelor unor voci precum Oana Radu & Band, Ami, Alina Eremia, Marcel Pavel, Pepe, Ruby, Alex Velea sau trupa Mandinga.
Cât câștigă Antonia pentru un recital în noaptea dintre ani?
Andra, una dintre cele mai cunoscute artiste din România și una dintre vocile care țin de-a lungul anului topurile radiourilor cântă în noaptea dintre ani pentru suma de 20.000 de lei, potrivit Fanatik.
Antonia, soția lui Alex Velea acceptă să urcepe scenă contra unei sume care ajunge în jurul a 11.000 de euro.
Trupa Proconsul se mulțumește cu sume ceva mai mici, recitalul lor ajungând la 7.000 de euro, aceiași bani fiind ceruți și de Noaptea Târziu sau de Arsenium ex-O-zone.
Comparativ cu alte apariții din timpul anului, sumele cerute de artiști pentru noaptea dintre ani sunt mult mai mari. Unii dintre cei care apar în fața publicului de Revelion cer chiar și dublu față de prețul obișnuit.
Câți bani câștigă vedetele de Revelion. Tariful variază și în funcție de locația unde trebuie să cânte și de numărul de recitaluri pe care le susțin.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare decembrie 26, 2022 11:19 am