Care este diferenţa dintre prescură şi artos şi ce rol au în cultul ortodox

La cina cea de taină, Iisus Hristos a folosit pita și vinul pentru a înființa Sfânta Euharistie, prin care pâinea și vinul s-au prefăcut în trupul și sângele Mântuitorului. Încă de la începuturile creștinismului, credincioșii și preoții foloseau prescură și artos pentru a cinsti jertfa lui Iisus și credința în Dumnezeu.

În cultul creștin, prescură și artos sunt termeni care se referă deopotrivă la pâinea care se sfințește în biserică și care, prin puterea simbolului, este asemănată cu trupul lui Iisus, așa cum vinul este asemănat cu sângele și sacrificiul Mântuitorului pe cruce.

Cu toate acestea, există anumite diferențe între prescură și artos pe care creștinii le află adesea de la duhovnicii lor sau din scrierile religioase. Așa aflăm și noi că prescură sau artos se referă la pâinea simplă, făcută din grâu curat și adusă la biserică pentru sfințire. Iată care sunt semnificațiile acestei pâini și de ce se face o diferență între prescură și artos.

Ce înseamnă cuvântul prescură

Termenul ”prescură” vine din cuvântul grecesc ”prosfora” care înseamnă ofrandă, jertfă sau punere înainte, dăruire. Din termenul ”prosfora” s-a format cuvântul ”proskora” care a ajuns în limba română sub forma ”prescură”.

Să ne amintim că vechile scrieri biblice spun că pâinea, pita simplă sau prescura era cel dintâi dar pe care creștinii cu dare de mână îl aduceau la Sfânta Liturghie, alături de vinul roșu. Prescura, făcută din făină simplă de grâu și apă, era chiar de la începuturile creștinismului un simbol pentru Trupul lui Iisus.

Chiar dacă era o pâine simplă, aceasta era însemnată cu o cruce și avea un rol cu totul deosebit în cadrul liturghiei. Pâinea care poartă crucea și vinul roșu amintesc de jertfa lui Iisus înainte de Paște, când a fost răstignit pentru a se împlini promisiunea lui Dumnezeu către poporul Său.  

Pâinea, un dar către biserică și către cei nevoiași

Pâinea a fost folosită în ritualurile religioase încă din vremurile marilor profeți. Pâinea și vinul erau daruri în templu și tot ele erau folosite pentru a întâmpina oaspeții în casă. Regele Salemului, Melchisedec, l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine și vin drept ofrandă. De asemenea, există mențiuni în Vechiul Testament că pâinea și vinul erau folosite la rânduielile din cortul în care Moise și evreii bătrâni mergeau să se roage și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Acest bun obicei obștesc avea să se moștenească peste veacuri și să ajungă până în zilele noastre. Încă din primele secole de creștinism, cei care participau la slujbă se împărtășeau la sfârșit și împărțeau cu preoții pâinea și vinul, adică Trupul și Sângele lui Hristos.

Credincioșii mai înstăriți aduceau pâine la slujbă, astfel încât la final se ținea o masă simplă la care mâncau și cei mai săraci dintre ei, care nu își permiteau să facă pâine. Deasupra pâinilor, preoții făceau semnul crucii și le sfințeau, să le fie tuturor de ajutor pentru sănătate și pentru rugăciunile lor.

Cu timpul, femeile au început să împletească pâinea pe care o duceau la biserică în semn de cruce, cu patru brațe, închipuind soarta lumii cu cele patru zări. Apoi, la mijloc, prescura a căpătat o pecete cu semnul crucii și inițialele care amintesc de Iisus Hristos, de Sfânta Treime și Sfântul Duh.

Numele de prescură a început să apară în hrisoave abia din secolul al VIII-lea. Și tot de atunci, obiceiul de a lua împărtășania s-a schimbat. Preoții nu mai puneau mese întinse pentru cei care veneau la slujbă, oamenii primeau doar câte o mică bucată de prescură sfințită și câte o lingură de vin. Lângă altar, după slujbele din marile zile de sărbătoare, găsim în multe biserici tipsii încărcate cu bucățele mici de prescură sfințită, din care poate gusta oricine trece pragul bisericii.

De ce este bine să iei acasă prescură

Prescura pentru biserică este un dar, o ofrandă și totodată o jertfă care trebuie împărțită tuturor credincioșilor care vin la slujbă. Ea amintește omului simplu că trebuie să ducă o viață curată, precum pâinea cea bună, și că trebuie să se închine și să se roage pentru el și pentru binele celorlalți, așa cum Iisus a avut puterea să se jertfească pentru binele fiecăruia dintre noi.

Unii credincioși cumpără de la biserică prescurile care au prisosit la slujbă și le iau acasă, să le împartă cu familia. Chiar dacă acestea nu au fost binecuvântate, așa cum se face cu anafura, prescura trebuie mâncată simplă sau cu puțin vin roșu, în liniște și evlavie, după ce te rogi. Oamenii cred că această pâine simplă are puterea de a-i ajuta când sunt bolnavi și când le slăbește puterea trupului.  

Ce înseamnă cuvântul artos

Revenind la diferențele dintre prescură și artos, trebuie să urmărim etimologia termenului ”artos”, care poate părea straniu pentru credincioșii de azi. Cuvântul „artos” este preluat așa cum se aude după termenul grecesc „aρτος”, care înseamnă „pâine”. 

Așadar, artos este tot o pâine de dimensiuni mici, care se coace în forme rotunde. Dar, spre deosebire de prescură, artosul se aduce la biserică doar la slujbele de seară numite vecernii. Artosul se sfințește în timp ce se rostesc rugăciunile Litiei, drept pentru care este adesea numit și litie. Este o pâinică dulce care se sfințește la Vecernie numai în ajunul marilor sărbători sau al hramului bisericii.

La slujba de seară, preoții pun artosul pe un litier, un vas special care are patru compartimente. În cele patru adâncituri se pune artosul, grâul, vinul și untdelemnul (uleiul), toate patru fiind sfințite la sfârșitul slujbei Litiei.

Ce semnificație are artosul

Pâinea folosită la Litie, aduce aminte de cele cinci pâini pe care le-a înmulțit Iisus în deșert pentru a sătura sutele de oameni care îl urmau și îi ascultau cuvântul. Orice bun credincios își adice aminte de episodul din Sfânta Evanghelie, în care Mântuitorul Iisus Hristos a săturat mulțimile înmulțind cele cinci pâini și cei doi pești pe care îi aveau apostolii lui.

Folosind artosul la slujbele Litiei, preoții se roagă ca Dumnezeu să înmulțească darurile Lui pentru noi, binefacerile Lui în viața noastră și binecuvântările. La finalul vecerniei, artosul este tăiat în bucățele mici, stropit cu vin și ulei și împărțit celor care au asistat la slujbă.

Această rânduială își are rădăcina în tradiția bisericii primare, când slujbele se faceau mai mult pe ascuns, seara târziu, creștinii fiind prigoniți în multe locuri și neputându-se întâlni ziua pentru rugăciune. Iar Litia era o procesiune cu rugăciuni care se făcea seara și prin care se implora mila și îndurarea lui Dumnezeu pentru cei prigoniți și pentru cei care îndurau calamitățile vremii, cutremure, epidemii sau războaie.

Cum se face prescura și cum se face artosul

Cele două tipuri de pâine menite pentru biserică sunt rotunde, dar modul în care sunt decorate cu simboluri este diferit.

Se obișnuiește azi ca prescurile să fie coapte de anumite femei din comunitate care trimit la fiecare slujbă pâinile necesare. Dintre acestea, preotul folosește de obicei cinci pentru a le sfinți și pentru a le împărți după liturghie. Prescurile sunt folosite de preoți pentru a face Sfânta Împărășanie și Sfânta Anafură.

Aluatul pentru prescură și artos trebuie să fie dospit din făină bună, din grâu nou, cu apă și sare. Prescura pentru biserică trebuie să fie cât mai simplă, după rit, dar cu un gust bun de pâine pe vatră. Ea se deosebește de artos prin pecetea pe care o poartă la mijloc. Prima mențiune a pecetei apare prin secolul al X-lea în scrierile episcopului Paul din Galipoli, dar cu siguranță devenise deja un obicei. Pecetea se aplică folosind un pristolnic, fie din lemn, fie din fontă, care are forma crucii și mesajul ”Iisus Hristos învinge!” (IS HR NIKA).

Artosul se face dintr-un aluat mai dulce, tot de formă rotundă, și are imprimat în centru chipul unui sfânt, o cruce ori o scurtă rugăciune.

Dacă prescura se folosește la Sfânta Euharistie și închipuie trupul Domnului care s-a jertfit pentru noi, artosul se sfințește la Vecernie și închipuie darul nostru umil pentru mila și binecuvântarea Domnului.

De ce sunt rotunde prescura și artos

Atât prescurile, cât și artosul se fac azi de mărime mică și neapărat rotundă, asemeni unor chifle. Forma rotundă vorbește despre atotcuprinsul și nemărginirea lui Dumnezeu, așa cum este Împărăția lui, infinită și cuprinzătoare. Rotundă este și forma pământului și a lumii. Rotundă și nesfârșită este dumnezeirea care nu are început și nici sfârșit.  

Prescura poate avea trei cornuri, pentru Sfânta Treime, sau patru cornuri, dispuse în formă de cruce. Uneori, se întâlnesc și prescurile cu cinci cornuri, care amintesc de cele cinci pâini pe care Hristos le-a înmulțit în deșert să hrănească mulțimea care îl urma.

De obicei, în bisericile românești se întâlnesc prescurile cu patru cornuri rotunde, iar preoții recomandă femeilor să le facă în două straturi de aluat, puse unul peste altul. Aceste două straturi de aluat amintesc de natura pământeană și de natura divină a Mântuitorului, care s-au contopit și au lucrat pentru mântuirea celor slabi.

Tradiția bisericească spune că prescura cu patru cornuri a fost recomandată îndeosebi de Sfântul Simeon al Tesalonicului „pentru că şi Dumnezeu s-a făcut om cu totul desăvârşit alcătuit din suflet şi din cele patru stihii, pentru că şi lumea este din patru părţi, şi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul care L-a luat Hristos”.

foto: Shutterstock