Românii ortodocși vor sărbători Paștele în 2022 în ultima duminică din luna aprilie, la numai o săptămână după ce credincioșii catolici sărbătoresc Paștele catolic. Află ce zile libere vom avea de Paște și ce sărbători mari se țin în preajma Paștelui.
Paștele în 2022, după ritul ortodox, va fi sărbătorit duminica, pe data de 24 aprilie. Paștele ortodox se sărbătorește la o săptămână după Florii, care sunt prăznuite pe data de 17 aprilie.
Credincioșii catolici din întreaga lume sărbătoresc Paștele catolic mai devreme cu o săptămână, pe data de 17 aprilie, iar Floriile catolice se sărbătoresc pe data de 10 aprilie.
Sărbătoarea Paștelui sau Învierea Domnului și Ridicarea Sa la ceruri este cea mai mare și cea mai importantă sărbătoare creștină de peste an.
La câteva zile după ce a intrat aclamat de mulțime în Ierusalim în Duminica Floriilor, Iisus Hristos a fost prins de soldații romani, torturat, răstignit pe cruce și omorât. El a fost îngropat în Vinerea Neagră, dar așa cum a promis Dumnezeu, Iisus a înviat a treia zi, în Duminica Paștelui și curând după aceea s-a ridicat la ceruri, unde stă la dreapta Tatălui Său.
Duminica Paștelui este o sărbătoare a luminii, a credinței și a bucuriei. Este ziua în care Iisus înfăptuiește cea mai mare profeție a creștinătății și învie din morți, pentru a se ridica la cer în Împărăția Tatălui. Toți creștinii merg la slujba de Înviere care se ține în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru a primi lumina sfântă de la Ierusalim.
Paștele reprezintă sărbătoarea speranței și a credinței, sărbătoarea tuturor sufletelor care cred în mântuirea de apoi.
Cum se calculează data Paștelui
Paștele este o sărbătoare cu dată variabilă, în funcție de care se stabilesc în fiecare an Floriile și Rusaliile. Paștele se stabilește după o regulă foarte veche, stabilită de Sinodul Ecumenid din Niceea, în anul 325.
Paștele ortodox este calculat, în fiecare an, după echinocțiul de primăvară și în funcție de prima Lună plină care vine imediat după echinocțiu. Astfel, Paștele ortodox se stabilește în duminica imediat următoare Lunii pline de după echinocţiul de primăvară.
Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea este mutată în duminica următoare. Paștele evreilor sau sărbătoarea Pesah marchează eliberarea din sclavie și plecarea din Egipt către pământul promis de Dumnezeu.
Luna Nisan înseamnă pentru evrei ”luna fericirii”, și ea era calculată după ciclul Lunar de 13 luni, și nu după ciclul Solar de 12 luni, așa cum suntem obișnuiți astăzi. De aceea, faza de Lună plină de după echinocțiul de primăvară este luată în calcul pentru stabilirea Paștelui.
De ce se calculează diferit Paștele ortodox de cel catolic
Regula de calcul folosită de Biserica catolică este aceeași ca cea folosită de Biserica ortodoxă, dar cele două biserici se raportează la două calendare diferite. Biserica catolică folosește calendarul gregorian, pe când Biserica ortodoxă folosește calendarul pe stil vechi și anume calendarul iulian.
De aici apare decalajul dintre cele două sărbători, deși sunt ani în care ortodocșii și catolicii prăznuiesc Paștele la aceeași dată. Un astfel de an va fi 2025.
În general, Paștele ortodox diferă de cel catolic, iar Paștele în 2022 va pica la o diferență de o săptămână în calendarul ortodox și în cel catolic. Iată și datele la care vom prăznui Paștele până în anul 2030.
Paștele ortodox până în 2030
Paştele ortodox 2022 – duminică 24 aprilie
Paştele ortodox 2023 – duminică 16 aprilie
Paştele ortodox 2024 – duminică 5 mai
Paştele ortodox 2025 – duminică 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – duminică 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – duminică 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – duminică 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – duminică 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – duminică 28 aprilie
Paștele catolic până în 2030
Paștele Catolic 2022 – duminică 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – duminică 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – duminică 31 martie
Paștele Catolic 2025 – duminică 20 aprilie
Paștele Catolic 2026- duminică 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – duminică 28 martie
Paștele Catolic 2028 – duminică 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – duminică 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – duminică 21 aprilie
Paștele în 2022, sărbătorile și zilele libere din preajma Paștelui
Așa cum a fost stabilit de biserică, Paștele în 2022 se va prăznui duminică, pe data de 24 aprilie.
Înainte de Paște, se vor sărbători Floriile pe data de 17 aprilie. Iată și sărbătorile creștine care se țin în preajma Paștelui.
Sărbători religioase cu cruce roșie aprilie 2022
Luni, 11 aprilie – Sf. Ierarh Calinic de la Cernica
Duminică, 17 aprilie – Floriile, Intrarea Domnului în Ierusalim
Duminică, 24 aprilie – Paștele, Învierea Domnului
Luni, 25 aprilie – Sfintele Paști, Darul Învierii
Marți, 26 aprilie – Sfintele Paști, Învierea Domnului
Vineri, 29 aprilie – Izvorul Tămăduirii
Ce zile libere avem de Paște în 2022
În acest an, în 2022, vom beneficia de două zile libere în preajma Sărbătorilor Pascale.
22 aprilie – Vinerea mare – zi liberă, stabilită conform legii din anul 2018.