Bianca Andreescu a avut parte de un moment stânjenitor în primul meci de la US Open 2022. În timpul partidei de tenis cu franțuzoaica Harmony Tan, aceasta i-a cerut arbitrului de scaun să meargă la vestiare pentru a-și schimba vestimentația.
În debutul meciului cu Harmony Tan, din primul tur al US Open, canadianca de origine română Bianca Andreescu (22 de ani) i-a spus arbitrului că vântul îi ridică rochia și nu poate juca, motiv pentru care i-a cerut permisiunea să meargă la vestiere fără a primi penalizare.
Trebuie să ajung la vestiare să mă schimb! Vântul îmi ridică rochia! Ai putea să nu iei în calcul această schimbare? Adică nu e vina mea, ci a celor de la Nike. Rochia e foarte rea! Bun, chiar trebuie să mă duc, e foarte rău! i-a spus tenismena arbitrului de scaun.
Pur și simplu mă deranja la unele forehanduri. Simțeam că pur și simplu se ridica puțin. Evident că vântul nu m-a ajutat, a explicat Bianca Andreescu.
Citește și: Paul Ipate, jignit de un urmăritor pe rețelele sociale. Jojo, iubita lui, i-a sărit în apărare
Plecare neașteptată de la „Neatza cu Răzvan și Dani”: „Îmi va fi dor de tot și de toți”
Cum arată copiii regretatului Eduardo Palomo, actorul din telenovela „Inimă Sălbatică”
Bianca Andreescu i-a cerut scuze sponsorului pentru comentariul ei
Bianca Andreescu și-a cerut ulterior scuze pentru incident.
Nu am vrut să fiu lipsită de respect la adresa arbitrului, ci doar am vrut să-l conving să nu-mi ia în calcul acea pauză de vestiar, pentru că știam că avem doar două. El a fost foarte amabil și spus că în regulă.
Puteam să aleg să folosesc alte cuvinte, așa că îmi cer scuze dacă am deranjat pe cineva. Îmi place Nike și sper să rămân cu ei tot restul vieții. Dar asta este. Da, sigur, nu am avut ce să fac, a spus Bianca Andreescu, potrivit digisport.ro.
Jucătoarea de tenis, aflată pe locul 48 WTA, s-a calificat în turul 2 la US Open, după 6-0, 3-6, 6-1 cu Harmony Tan. În turul 2, aceasta o va întâlni pe Beatriz Hadad Maia (locul 15 WTA).
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare august 30, 2022 7:10 pm