Jane Goodall, o renumită antropologă, etologă și primatologă britanică, susține că omenirea va fi distrusă dacă nu reușește să schimbe modul în care funcționează sistemele noastre alimentare.
Jane Goodall este de părere că modul defectuos în care tratăm natura va duce la sfârșitul acestei lumi. Aceasta a afirmat că pandemia de COVID-19 și criza climatică sunt rezultatele supraexploatării lumii naturale, iar dacă vrem să supraviețuim trebuie să ne revizium relația cu natura și obiceiurile alimentare.
„Dacă acesta nu este un apel de trezire, atunci eu nu dau prea multe speranțe pentru viitorul planetei noastre”, a declarat cercetătoarea în vârstă de 87 de ani, câștigătiare a numeroase premii, inclusiv a premiului Templeton, potrivit indiatimes.com.
Jane Goodall: Setea de dezvoltare economică ne va duce spre dezastru
Considerată a fi cel mai mare expert în cimpanzei din lume, Goodall este cunoscută și recunoscută pentru munca intensivă de peste 45 de ani, pe care a desfășurat-o în studierea interacțiunilor familiale și sociale ale cimpanzeilor sălbatici din din Tanzania. Aceasta luptă pentru conservarea naturii, a animalelor, a ecosistemelor, a biomurilor și a habitatelor naturale.
Numită „Ambasadsor al Păcii” de către Organizatia Națiunilor Unite în anul 2002, Jane Goodall spune că setea de dezvoltare economică ne va duce spre dezastru pentru că umanitatea a epuizat resursele naturale ale Pământului.
„Problema esre că folosim în multe locuri resurse naturale finite, într-un ritm atât de rapid, încât natura nu are timp să le refacă. Și avem această idee nebună că poate există o dezvoltare economică nelimitată pe o planetă cu resurse naturale finite. Așa nu merge. Și dacă nu putem vedea calea de urmat pentru a crea o nouă relație mai respectuoasă cu natura și o nouă economie mai durabilă, atunci perspectivele pentru generațiile viitoare sunt sincer destul de sumbre„, a mai spus ea.