Antonina Radu, pompier la ISU București, condamnată în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire generală

.

Antonina Radu, unul dintre pompierii ISU București condamnați în dosarul Colectiv, este de negăsit. Poliția a dat-o în urmărire generală.

Antonina Radu a fost condamnată definitiv în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu și uzurparea functiei. Femeia și colegul ei, George-Petrică Matei, sunt pompierii care au permis funcționarea clubului „Colectiv”, deși știau că localul nu deține aviz de securitate la incendiu, potrivit Libertatea.

Antonina Radu, mandat de urmărire european

În 2015, atunci când s-a întâmplat tragedia în care și-au pierdut viața 65 de oameni, iar alți 146 au rămas mutilaţi pe viaţă, Antonina Radu era ofițer-inspector de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov.

După ce a fost pronunțată decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București, polițiștii au mers acasă la Antonina Radu pentru a pune în aplicare mandatul de executare, însă nu au găsit-o. Vineri, 13 mai, femeia a fost dată în urmărire de către Poliția Română.

Care au fost sentințele finale în dosarul Colectiv

Sentințele finale în dosarul Colectiv, date joi, 12 mai, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, au fost pronunțate după patru amânări în procesul terminat în decembrie 2021. Cele 8 persoane condamnate în au primit pedepse ce însumează 60 de ani de închisoare cu executare.

  • Cristian Popescu-Piedone, fost primar al sectorului 4 şi actual primar al sectorului 5: 4 ani închisoare;
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4: achitată;
  • Luminiţa Larisa Ganea, consilier superior la Primăria Sectorului 4: achitată;
  • Sandra Ramona Moţoc, referent superior la Primăria Sectorului 4: achitată;
  • Alin George Anastasescu, patron Colectiv: 11 ani si 8 luni;
  • Cătălin Paul Gancea, patron Colectiv: 6 ani și 4 luni;
  • Costin Mincu, patron Colectiv: 8 ani;
  • Viorel Zaharia, pirotehnist: 6 ani si 10 luni;
  • Marian Moise, pirotehnist: 6 ani și 10 luni;
  • Cristian Mihai Niţă, administrator al firmei de artificii: 2 ani și 6 luni cu suspendare;
  • George-Petrică Matei, pompier ISUBIF: 8 ani și 8 luni;
  • Antonina Radu, pompier ISUBIF: 8 ani și 8 luni.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare mai 13, 2022 12:29 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale