Andrei Leonte, fotografie virală. Ce a surprins artistul într-un supermarket

.

După ce în media au fost propagate mai multe știri privind coronavirusul apărut pentru prima dată în China la sfârșitul anului trecut, românii s-au alertat. Sunt pregătiți să se izoleze în case numai pentru a nu se îmbolnăvi. Și pentru asta este nevoie de resurse. Dacă intri într-un magazin din București vei găsi acum o mulțime de rafuri goale. 

Magazinele din București sunt goale și pline în același timp. Pe rafturi nu mai găsești mare lucru, însă sunt pline de oameni care caută alimente. Da, alimente, nu săpun. Acel intrument de care Ministerul Sănătății a spus că avem nevoie pentru a ne proteja de coronavirus.

Dacă intri acum într-un supermarket nu vei mai găsi apă, făină, mălai, orez sau lactate. Dar vei găsi zeci de săpunuri, geluri de duș și alte produse de igienă. Singurele care fac acum diferența.

Oamenii sunt pregătiți să se izoleze în casele lor de teama unui virus care, potrivit autorităților, încă nu a ajuns în România.

După ce Ministerul Sănătății a anunțat ca măsură de protecție spălatul des pe mâini, oamenii au dat buzna în supermarketuri. Doar că nu pentru a-și cumpăra produse de igienă. Nu! Toți au fugit să își umple coșurile cu mâncare.

Această imagine a rafturilor fără făină / pline cu săpunuri a surprins-o și Andrei Leonte. Artistul a postat fotografia pe pagina sa de Facebook și a devenit virală. O imagine tragi-comică care spune povestea României în acest moment.

Pentru a aduce puțin mai mult umor situației, Andrei Leonte a descoperit că există, încă, în magazine, zacuscă. Numai bine, că tot se apropie postul Paștelui.

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare martie 12, 2020 11:42 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale