Amalia Bellantoni a devenit profesoară. Părinții, revoltați de nota luată de fosta concurentă Chefi la Cuțite la titularizare

.

Amalia Bellantoni, una dintre cele mai controversate concurente ale emisiunii Chefi la Cuțite, s-a reprofilat și a devenit profesoară de limba franceză la o școală din Belciugatele. Însă, aceasta nu a fost întâmpinată de părinți așa cum se aștepta.

După ce au aflat ce notă a luat la examentul de titularizare Amalia, părinții elevilor s-au revoltat și au precizat că nu vor ca ea să le predea copiilor lor.

Amalia Bellantoni, profesoară de franceză la o școală din București

Prima zi a noului an școlar este plină de emoții atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți. Însă, Amalia Bellantoni a avut o primire total diferită față de cum se aștepta. Și asta pentru că emoțiile s-au transformat în supărare și furie.

Părinții elevilor fostei concurente „Chefi la Cuțite” au aflat că Amalia a luat nota 5,2 la titularizare și nu vor să o vadă la catedră. Mai mult, unii chiar au început să protesteze în fața instutuției de învățământ.

După ce a reușit să obțină un loc la catedra școlii din Belciugatele, Amalia a așteptat cu nerăbdare începerea noului an școlar. Însă entuziasmul ei a dispărut în clipa în care părinții au început să strige că nu vor ca ea să le predea copiilor lor.

Mai mulți părinți au protestat în curtea unității de învățământ, iar fosta antreprenoare a ales să sune la 112. Aceasta a precizat că se simte amenințată.

„Sunt instigatori la școala din Belciugatele! Mă simt în pericol. Sunt aici niște persoane pe care domnul șef de post nu dorește să le identifice, nu dorește să intervină. În momentul de față, domnul șef de post se uită la noi cum sunt agresată și nimeni nu intervine. Vă rog frumos să trimiteți un echipaj de poliție!”, a afirmat Amalia Bellantoni în timp ce se afla în direct la România TV.

În timpul apelului, mama unui elev a început să strige: „Nu o vrem în școală! A luat 5,2 la examen! N-o să reziste mult aici! Cu nota asta? Dânsa nu știe să predea!”.

„Dumneavoastră aveți facultate?”, a întrebat-o fosta concurentă Chefi la Cuțite pe femeia în cauză.

„Da, am”, a răspuns aceasta.

„Și de ce nu veniți dumneavoastră să predați?”, a continuat Amalia Bellantoni. „Nu vreau! Vrem pe cineva mai bun”, a precizat părintele supărat.

Citește și: Amalia de la „Chefi la cuțite”, atacată pe stradă

Citește și: Dan Șucu de la „Imperiul Leilor” a spus care e cea mai profitabilă afacere în care merită investit în România. „Indubitabil!” / Exclusiv

Citește și: Care a fost primul job al investitoarei Cristina Bâtlan de la „Imperiul Leilor”: „Părinții nu îmi dădeau voie să fac asta” / Exclusiv

Citește și: Mihai Călin, despre salariile din teatru și actorii care au renunțat la profesie: „Nu se putea supraviețui”/ Exclusiv

Petiție pentru mutarea Amaliei de la școala din Belciugatele

Mai mulți părinți au semnat o ptiție prin care cer mutarea Amaliei Bellantoni la o altă școală. Motivele: nota mică luată de aceasta la titularizare, precum și apariție ei în spațiul public în mai multe rânduri.

„Dragi părinți, elevi și comunitatea învățătorilor,

Vă adresăm această scrisoare pentru a vă aduce în atenție o situație care afectează serios învățământul de calitate pe care ni-l dorim pentru copiii noștri. Este vorba despre recenta numire a doamnei Amalia Bellantoni ca profesor de limba franceză în Școala Belciugatele.

Cu toții suntem conștienți de importanța unui cadru didactic competent și dedicat în formarea copiilor noștri. Din păcate, doamna Bellantoni a obținut acest post într-un mod fraudulos și nu ne putem abține să nu ne îngrijorăm cu privire la consecințele acestei situații.

Amalia Bellantoni a obținut o notă de doar 5.2 la examenul de preluare a postului, ceea ce ridică semne de întrebare asupra cunoștințelor sale în domeniul limbii franceze. În plus, preocuparea constantă a doamnei Bellantoni de a se promova și de a se prezenta ca victimă în fața televiziunii demonstrează o lipsă de profesionalism și o dorință de a transforma instituția noastră într-un circ mediatic.

Noi, părinții elevilor Școlii Belciugatele, suntem îngrijorați de efectele negative pe care această situație le poate avea asupra învățământului copiilor noștri. O educație de calitate necesită profesori dedicați, cu competențe solide și un comportament exemplar.

Prin urmare, ne opunem cu hotărâre prezenței doamnei Amalia Bellantoni în Școala Belciugatele și solicităm mutarea acesteia într-o altă instituție de învățământ. Împreună, putem asigura un mediu de învățare stabil și propice dezvoltării armonioase a elevilor noștri”, se arată în petiția părinților din Belciugatele, potrivit DC News.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Amalia Bellantoni

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton