„Am ajuns aproape în comă la spital!” Cu ce probleme de sănătate se confruntă fosta gimanstă Daniela Sofronie de la vârsta de 8 ani

.

Daniela Sofronie (34 de ani) este o gimnastă română de talie mondială, laureată cu aur pe echipe și argint, la sol, la Jocurile Olimpice de la Atena 2004. Tânăra s-a confruntat de-a lungul timpului cu probleme serioase de sănătate, din cauza cărora a fost nevoită să renunțe la sport. Gimnasta a început să practice sport la vârsta de 4 ani, la CSS Constanța, iar patru ani mai târziu s-a confruntat cu primele insomnii. În timp, acestea s-au agravat, evoluând în anxietate și dureri fizice, iar fosta sportivă a dezvăluit că a fost nevoită să apeleze la ajutorul specialiștilor pentru a se vindeca.

Sufăr de depresie de ani buni. Este o boală greu de suportat dacă nu este tratată. La vârsta de 8 ani au început insomniile care au continuat până în ziua de astăzi. Până acum câțiva ani am reușit să țin insomniile sub control, dar, în timp, devenind foarte agresive, a trebuit să apelez la ajutorul specialiștilor.

Simptome? Anxietate, dureri de picioare, izolare, nedorința de socializare, aproape o neputință de a merge, de a face pași etc. Acum doi ani am ajuns aproape în comă la spital și am reușit să îmi revin numai datorită ajutorului a celor din jur, a doctorilor și a specialiștilor Centrului de Nevroze Predeal.

Citeşte şi: Kate Middleton, ținută-tribut pentru Prințesa Diana, la slujba de Paște

Citeşte şi: Cum se înțelege Roxana Vancea cu fosta parteneră a soțului ei

Citeşte şi: Ruby, show pe gheață într-o pereche unică de patine

Citeşte şi: Un preot din Maramureș, acuzat că ar fi agresat sexual o ucraineancă refugiată

Mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut curaj abia acum să scriu despre toate aceste lucruri în speranța că ajută pe cineva care simte la fel și care nu are curajul să ceară ajutor. Fie din teama de a nu fi judecat, fie din alte motive, mulți oameni nu vorbesc despre asta cu cei din jur. Nu cer ajutor. Este o luptă care se dă cu noi, în noi, dar este bine să avem alături oameni competenți care ne fac lupta mai ușoară. Este, totodată, un semn către cei dragi care suferă alături de noi – a transmis Daniela, în mediul online, anul trecut.

Acum, fosta gimnastă a reușit să treacă peste o parte dintre problemele care au măcinat-o atâta timp și a început un nou capitol în viața sa, activând și în domeniul medical, pe lângă profesia de antrenoare de gimnastică pe care o practică. Daniela Sofronie a devenit asistentă medicală la Spitalul Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei, din Constanța.

Foto – Facebook

Ultima modificare aprilie 18, 2022 2:00 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale