Albine, descoperite în ochiul unei femei. Se hrăneau cu lacrimile ei

.

Medicii au descoperit în ochiul unei femei patru albine. Insectele se hrăneau cu lacrimile ei.

Pacienta, numită doamna He, în vârstă de 20 de ani, culegea buruieni cu o rudă în momentul în care albinele i-au intrat în ochi.

Tânăra s-a dus de urgență la Spitalul Universitar Fooyin din Taiwan. Aici, medicii au descoperit că insectele se hrăneau cu lacrimile aflate sub pleoapele inflamate.

Șeful secției de oftamologie a spitalului, dr. Hung Chi-ting, a declarat că acest caz este primul din lume, potrivit Daily Mail.

Aceste insecte trăiesc în apropierea mormintelor și a copacilor căzuți, deci este ușor să le întâlniți în timp ce faceți drumeții prin zonele forestiere sau diverse activități în natură”, a explicat medicul.

Femeia a afirmat că a fost „în vizită într-un cimitir și în timp ce curăța mormântul unei rude stătea ghemuită aproape de sol, culegând buruieni”.

Am simțit când vântul a suflat puternic în fața mea, apoi am simțit ceva în ochi. Mi s-a părut că era nisip sau mizerie”, a povestit doamne He.

Mi-am curățat ochii cu apă, dar a început să doară mult în timpul nopții”, a precizat ea.

Conform doctorului Hung, pacienta a dezvoltat o infecție cutanată bacteriană, precum o inflamație a corneei, ca urmare a faptului că albinele „mâncau” din ochii ei.

Am văzut sub microscop ceea ce păreau a fi picioarele unor insecte, așa că le-a scos una câte una, fără a le deteriora corpul”, a spus medicul.

Albinele care au intrat în ochiul femeii sunt cunoscute sub denumirea de „Albinele de transpirație” deoarece au o anumită atracție față de transpirație și tratează oamenii ca pe un drob de sare.

Sursă foto: 123rf.com

Ultima modificare aprilie 10, 2019 8:16 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale