Adolescenta din Olanda, Noa Pothoven, nu a fost eutanasiată. Care a fost adevărata cauză a morții

.

Noa Pothoven, adolescenta din Olanda, care a ajuns în atenția presei din întreaga lume după ce s-a spus că a primit dreptul de a fi eutansiată, a murit de fapt din alte cauze.  

Noa Pothoven, tânără în vârstă de 17 ani, a dezvăluit lumii întregi drama sa în paginile unei cărți autobiografice, „Să câștigi sau să înveți”, dar și prin mărturisirile sale în mediul online. De curând, presa internațională a dezvăluit că adolescenta și-ar fi găsit sfârșitul pe un pat de spital amplasat în propria locuință, după ce a primit dreptul la sinucidere asistată, dar informația s-a dovedit a fi falsă.

Sora acesteia ar fi declarat pentru publicația americană Washington Post că într-adevăr Noa a murit acasă, dar că cererea de eutansiere i-ar fi fost respinsă, potrivit Digi24.

Adolescenta s-ar fi stins din viață din cauza faptului că nu a mai dorit să mănânce, să se hidrateze și să își ia tratamentul medicamentos. Nu se știe dacă tot acest procedeu a fost asistat de vreun medic, dar se pare că tânăra a avut parte de înțelegerea familiei și a cadrelor medicale, care i-au respectat decizia.

Fata, care suferea de anorexie, depresie și sindromul stresului post traumatic, scrisese înainte să moară că și-a pierdut dorința de a trăi și că își dorește ca tot coșmarul ei să se termine. Ea urmase mai multe tratamente de-a lungul timpului, dar niciunul nu i-a redat speranța că viața ei poate fi și frumoasă.

„În acest caz iubirea înseamnă să mă lăsați să mor”, a scris fata pe contul său de Instagram, dezvăluind totodată că în 10 zile va muri.

Drama lui Noa a pornit încă din copilărie, când a fost molestată și violată. Aceasta a hotărât că toată durerea din trecut și lupta cu boala mintală sunt poveri prea greu de dus și a hotărât să renunțe la viață.

Sursă foto: Facebook

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale