A murit fiica lui „Ion” și al „Anei”, cuplul care l-a inspirat pe Liviu Rebreanu să scrie „Ion”

.

Saveta Lazăr, unul dintre cei șase copii ai cuplului Ion și Ana, cei care l-au inspirat pe Liviu Rebreanu să scrie romanul „Ion” a încetat din viață la 96 de ani.

Saveta era singura dintre copiii cuplului care a a citit romanul „Ion” și care a rămas văduvă, cu trei copii, la doar 40 de ani.

Vestea a fost dată de fiul ei, jurnalistul Ioan Lazăr, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare: „Ai plecat în lumea nemuririi, în lumea celor drepți, mamă scumpă și deosebită iubitoare de familie, răzbătătoare și cu mare suflet nobil, SAVETA LAZĂR, fiica lui Ion și Ana, din romanul Ion de Liviu Rebreanu, din orașul Năsăud, cart. Liviu Rebreanu! Printre stele cu sufletul tău blând, Călătorind spre lumea nemuririi, Vom plânge, dar rugând pe Domnul Blând, Odihnă veșnică să ai în Raiul Sfânt!

Potrivit lui Ioan Lazăr, Saveta suferea de câteva zile de dureri.

„O chinuiau de câteva zile niște dureri, a mâncat puțin în această dimineață, apoi s-a întins pe pat și s-a stins pe nesimțite, fără să spună nimic”, a spus fiul ei, pentru Bistrițeanul.ro.

Mătușa jurnalistului, Xenia Pop, în vârstă de 90 de ani este singura care a mai rămas în viață dintre copiii cuplului care l-a inspirat pe Rebreanu

Citește gratuit ediția de octombrie a revistei Unica. O găsești AICI

Romanul „Ion” a fost lansat în anul 1920 și reprezintă una dintre capodoperele limbii române. Acțiunea și personajele din roman sunt inspirate de persoane reale și din întâmplări care s-au petrecut în localitatea Prislop, acolo unde Liviu Rebreanu a trăit în prima parte a vieții.

Ion şi Ana, pe numele real Ion şi Rodovica Boldijer, au avut şase copii, trei băieţi şi trei fete. Băieţii au murit, iar dintre fete, mai trăiește doar Xenia. Ion s-a stins din viață la 40 de ani, din cauza hepatitei, în 1935, iar Radovica a decedat la 85 de ani, în 1973.

Sursa foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton