De ce stă mireasa în stânga mirelui

16.11.2016, 18:59. Actualizat 16.11.2016, 19:04

În ciuda trecerii timpului, unele obiceiuri pe care mirii trebuie să le respecte în ziua nunții au rămas neschimbate. În timp ce unele tradiții au apărut pe parcurs, altele își au originile în Antichitate, așa cum se întâmplă și în cazul poziției miresei în stânga mirelui.

Citește și – Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru, ceva împrumutat. Patru tradiții de nuntă explicate

Te-ai întrebat vreodată de ce stă mireasa în stânga mirelui? Această tradiție datează din vremurile când bărbatul își răpea aleasa. În ziua nunții, mirii îmbrăcau hainele festive și mergeau către biserică pentru a-și uni destinele. Însă lucrurile nu erau atât de simple, deoarece mirele trebuia să se lupte cu ceilalți pretendenți pentru aleasa inimii lui. Astfel, cu mâna dreapta mânuia sabia, iar cu cea stângă își apăra mireasa.

Obiceiul ca mireasa să stea în stânga mirelui în fața altarului s-a păstrat până în zilele noastre, chiar și în lipsa unei bătălii.

Află, în cele ce urmează, alte nouă lucruri inedite despre nunți, pe care probabil nu le știai:

Egiptenii au fost cei care au pornit tradiția schimbului de verighete. În Evul Mediu, se credea că există o venă care merge de la al patrulea deget de la mâna stângă până la inimă, motiv pentru care am ajuns să purtăm verigheta pe acest deget.
Inelele de logodnă nu au existat înainte de Evul Mediu. În anul 1215, Papa Inocențiu al III-lea a declarat public faptul că ar trebui să existe o perioadă mai lungă de așteptare între momentul efectiv al cererii în căsătorie și nuntă.
Inelele de logodnă cu diamant, atât de populare în zilele noastre, au început să fie dăruite abia în anii 1470. Se crede că primul inel de logodnă cu diamant a fost oferit de Arhiducele Maximilian al Austriei, în anul 1477, Mariei de Burgundia, atunci când a cerut-o de soţie. Popularitatea inelelor de logodnă a explodat însă în 1947, în urma unei campanii publicitare pentru De Beers, una dintre cele mai mari companii de extracţie şi comercializare a diamantelor, care avea sloganul ”Un diamant este etern/ A diamond is forever”.
Rochia albă nu era ținuta necesară și adecvată pentru ziua nunții până la 1840, atunci când Regina Victoria, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, a îmbrăcat o rochie albă atunci când s-a căsătorit cu Albert de Saxa-Coburg.
În Antichitate, miresele purtau în ziua nunții buchete cu ierburi aromatice, ci nu cu flori. Buchetele lor erau alcătuite din usturoi, rozmarin și mărar și se credea că alungă spiritele rele și ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute. Această tradiție s-a schimbat în 1840, când Regina Victoria a avut un buchet de mireasă din ghiocei, motiv pentru care se crede că ea a lansat trendul pe care îl urmăm și astăzi.
Aruncarea buchetului nu a fost întotdeauna dedicată femeilor singure. Acest obicei a început pentru că nuntaşii obişnuiau să rupă bucăţi de material din rochia miresei pentru a duce acasă o parte din norocul ei. Miresele au început să arunce florile în încercarea de a distrage atenţia mulţimii, cu intenţia de a scăpa cu ţinuta nevătămată.
La început, domnişoarele de onoare se îmbrăcau la fel ca mireasa pentru a induce în eroare spiritele rele care ar fi putut să ţintească mirii. Abia în Epoca victoriană domnişiarele de onoare au început să se îmbrace în rochii albe cu voaluri scurte pentru a se diferenţia uşor de mireasă.
Luna de miere provine dintr-o tradiţie scandinavă. Timp de o lună, după nuntă, mirii trebuiau să bea câte o cupă cu vin din miere în fiecare zi.
În timpul Imperiului Roman, tortul de nuntă era, de fapt, o pâine. Mirele rupea pâinea deasupra capului miresei pentru a simboliza fertilitatea.