Antoine Leiris, jurnalist la France Bleu, și-a pierdut soția în timpul masacrului sângeros de vineri, 13 noiembrie, din teatrul Bataclan din Paris. Și a ales să își exprime sentimentele față de teroriștii responsabili de cumplitul atac în scris și la vedere, prin intermediul unei postări
Facebook. Mesajul transmis de bărbatul atât de greu încercat de soartă asasinilor este curajos, concis puternic și, mai ales, sfidător. Iar tributul adus soției sale este mai mult decât sensibil, duios, plin de recunoștință, iubire și durere. Trebuia să vi-l împărtășim…
“Nu veți avea parte de ura mea.
Vineri noaptea i-ați curmat viața unei femei excepționale, dragostea vieții mele, mama fiului meu, dar nu veți avea parte de ura mea. Nu știu cine sunteți și nici nu vreau. Pentru mine sunteți niște suflete moarte. Dacă Dumnezeul în numele căruia ucideți atât de orbește ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui, fiecare glonț din trupul soției mele a fost și o rană în sufletul Lui. Așa că nu, nu vă vo oferi acest dar care este ura mea pentru voi. Dacă v-aș răspunde cu ură și furie, aș da dovadă de aceeași ignoranță care v-a făcut pe voi ceea ce sunteți acum. Voi vreți să trăiesc cu teama în sân, să mă uit mereu suspicios la concetățenii mei, să privesc mereu peste umăr, să îmi sacrific libertatea în favoarea siguranței. Ați pierdut.
Am văzut-o de dimineață. În sfârșit, după zile și nopți de așteptare. Era la fel de frumoasă ca atunci când a plecat de acasă vineri seara, la fel de frumoasă ca atunci când m-am îndrăgostit de ea cu 12 ani în urmă. Normal că sunt absolut devastat de durere, vă las această mica victorie, dar ea va fi de scurtă durată. Știu că ea va fi pentru totdeauna alături de noi în acest paradis al sufletelor libere în care voi nu veți avea acces niciodată.
Acum suntem numai noi doi, eu și fiul meu, dar suntem mult mai puternici decât toate armatele din lume. Nu mai am timp de voi acum, trebuie să am grijă de fiul meu Melvil, care tocmai se trezește din somn. Are numai 17 luni. Și va lua prânzul ca în orice altă zi obișnuită, apoi ne vom juca fix ca într-o zi obișnuită… și toată viața lui acest băiețel vă va sfida cu fericirea și libertatea cu care își va petrece fiecare zi în parte. Pentru că nu, nu veți avea parte nici de ura lui.