Cum testezi acasă aciditatea stomacului

.
Acidul gastric este o substanță secretată de stomac, care ajută la digestie. Dacă ai prea mult sau prea puțin, apar bolile digestive. Vezi cum îți dai seama dacă nivelul acidului gastric este în limite normale.

Prea puțin acid în stomac poate duce la apariția bolilor cronice și a cancerului la stomac, potrivit cuisineandhealth.com. Nu doar hiperaciditatea duce la arsuri stomacale, ci și hipoaciditatea gastrică. În aceste condiții, este important să îți dai seama dacă stomacul tău funcționează normal și produce suficient acid. Vizita la medic este obligatorie, dacă simți că ai probleme digestive, însă există și o metodă simplă, pe care o poți face acasă, pentru a vedea dacă ai suficient acid.

Testul care măsoară aciditatea gastrică

Pentru a efectua acest test, trebuie să amesteci ¼ linguriță de bicarbonat de sodiu cu 150 de ml de apă călduță. Bea soluția obținută dimineața, pe stomacul gol. Bicarbonatul de sodiu și acidul gastric din stomac crează o reacție chimică în urma căreia se produce dioxid de carbon. Astfel, în câteva minute, ar trebui sa eructezi (să râgâi) pentru a elimina dioxidul.

Dacă stomacul tău produce suficient acid castric, eructația ar trebui să apară în două, trei minute. Va trebui să stai cu ochii pe ceas. Dacă nu elimini dioxid de carbon în cinci minute, probabil că ai prea puțin acid gastric. Pentru rezultate mai sigure, testul trebuie repetat în trei dimineți consecutiv.

Hipoaciditatea gastrică este însoțită și de alte simptome, precum balonare, senzația de plenitudine după fiecare masă, probleme de digestie, diaree sau constipație, precum și alergii la anumite alimente. Uneori pot apărea și greață, exfolierea unghiilor, infecții fungice, acnee, anemie și căderea părului.

Nu este indicat să ai nici prea mult acid, iar simptomele sunt asemănătoare celor care te anunță că ai prea puțin. Cele mai comune semne sunt balonarea, flatulența și arsurile stomacale. Atunci când acidul ajunge în esofag, apare boala de reflux gastro-esofagian, care creează un disconfort și mai mare pentru bolnav. Acesta se poate confrunta și cu răgușeală și alte probleme respiratorii.

Cum echilibrezi nivelul acidului gastric

Acidul gastric sănătos conține acid hidrocloric, o substanță foarte puternică, ce descompune fiecare aliment pe care îl consumi și protejează împotriva bacteriilor dăunătoare. Când apare un dezechilibru, ești mai predispusă la infecții și la dezvoltarea coloniilor de bacterii nesănătoase. Pentru a avea un nivel sănătos de acid în stomac, trebuie să ții cont de câteva reguli. În primul rând, este important să nu mănânci în timp ce te uiți la televizor sau faci alte activități. Înainte să te așezi la masă, respiră adânc și eliberează-te de gânduri negative. Relaxează-te și mănâncă întotdeauna stând pe scaun. Miroase mâncarea, pentru ca mintea să trimită semnale către stomac că este momentul să elimine acid gastric, pentru a începe digestia.

În al doilea rând, este indicat să consumi alimente fermentate, pentru a menține sănătatea florei intestinale. Murăturile sau iaurtul sunt produse care ajută în acest sens. În momentul în care mâncarea ajunge în intestinul subțire, se eliberează ultima cantitate de acid. În mod normal, acesta este un mediu alcalin, însă poate apărea o creștere a bacteriilor nesănătoase, care cresc aciditatea în intestinul subțire. În acest caz, te poți confrunta cu arsuri și crampe.

Sursa foto: 123rf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton