Cum să-ți întărești imunitatea organismului în 10 zile

.

La trecerea dintre sezoane, imunitatea organismului nostru are de suferit. Ne confruntăm adesea, în aceste perioade, cu viroze, cu erupții cutanate, cu amețeli sau alte probleme de sănătate. Tocmai de aceea, e important să avem grijă de sistemul nostru imunitar. Iată cum îți poți întări imunitatea organismului în doar 10 zile!

Întărește-ți imunitatea cu sport

Prima regulă a unui stil de viață sănătos, dar și a unui sistem imunitar rezistent este legată de activitatea fizică. Nu e musai să faci sport multe ore pe săptămână, dar e obligatoriu să faci suficientă mișcare în fiecare zi. Chiar și 20 de minute de exerciții fizice pe zi îți pot ajuta organismul, așa că nu mai amâna momentul și pune-te pe treabă! Poți alerga, poți face exerciții acasă sau poți ieși în fiecare seară la o plimbare mai lungă în zona în care locuiești.

Mănâncă sănătos

Renunță la alimentele care nu fac altceva decât să-ți țină de foame pentru o perioadă scurtă de timp – pizza, covrigi, fast-food – și alege alimente cu adevărat hrănitoare!

Mănâncă un mic dejun sănătos în fiecare zi, alege ciorbele sau preparatele din multe legume pentru prânz, mănâncă o cină ușoară, cum ar fi o salată cu niște carne slabă la grătar, și nu sări niciodată nici peste gustări.

Include chiar de azi în alimentația ta fructe și legume proaspete, preparate și gătite cât mai natural, fără mult ulei sau sare, consumă nuci și semințe, lactate și carne din surse sigure, cât mai ecologice.

În ziua de azi majoritatea avem obiceiuri nesănătoase, care ne distrug imunitatea, dar micile schimbări din modul de viață chiar pot face diferența!

Mergi la medic regulat

Suplimentele alimentare sunt și ele o opțiune bună atunci când vine vorba de imunitate – vitamina C, propolisul, echinacea, toate te pot ajuta să te menții în formă. Totuși, e indicat să nu iei aceste suplimente fără recomandarea unui medic. Tocmai de aceea, noi te sfătuim să mergi la medic regulat, de două ori pe an.

Nu există o rețetă a succesului, pentru o imunitate de fier. Dar cu sport, mâncare bine aleasă, multe fructe și legume proaspete și poate câteva suplimente alimentare, îți poți întări imunitatea chiar și în 10 zile!

Vrei o imunitate buna? Uite ce fructe si legume de iarna pe care trebuie sa mananci in sezonul rece!

Foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton