Un medic în vârstă de 106 ani a reușit să uimească lumea cu vitalitatea lui. Acesta nu s-a retras din activitate și încă oferă consultații, face cercetări și scrie lucrări de specialitate.
William Frankland este un renumit alergolog britanic care demonstrează că spiritul este cel care ne menține tineri, indiferent de vârstă. La 106 ani, acesta nu doar că nu s-a retras din activitate și are pacienți cărora le oferă ocazional consultații, dar continuă să scrie lucrări pentru literatura de specialitate și adoră să citească jurnalele medicale, conform Libertatea.ro.
Medicul a făcut cercetări importante în domeniul alergiilor la polen pentru a ajuta oamenii care se confruntă cu această problemă, testând pe propriul corp reacțiile la diverși alergeni, mergând până la a-și provoca anafilaxie acută severă din cauza unei insecte.
„În zilele noastre, nu ar fi permisă efectuarea unui astfel de experiment, dar eu am fost hotărât să aflu cum aș reacționa la țânțarii, puricii sau orice insectă mă mușcă” a declarat Frankland într-un interviu acordat pentru CNN.
Îîn onoarea sa, Clinica de Alergie de la Spitalul St. Mary din Londra îi poartă numele.
Cum reușește medicul de 106 ani să se mențină în formă
Este întrebat adesea cum de a reușit să trăiască atât de mult, iar medicul le răspunde: „Ăsta e doar noroc, nimic altceva” sau „Pentru că am fost atât de aproape de moarte de atâtea ori”.
Ce este cu adevărat remarcabil la Dr. Frankland este claritatea minții sale. Acesta își menține creierul sănătos prin citit și scris, dovadă fiind faptul că își amintește chiar și acum modul în care s-a defășurat cea de-a treia aniversare a zilei de naștere, când a fost răsfățat cu prea multă prăjitură și s-a îmbolnăvit.
Acum, scrie un tratat despre modul cum a fost descoperită penicilina, bazată pe colaborarea sa cu Alexander Fleming, părintele penicilinei.
Medicul se menține în formă prin mișcare, în limita vârstei, nu fumează și mănâncă puțin. „Fiți mereu energici în orice. Fie că vorbim din punct de vedere social, psihologic sau emoțional. Faceți toate acestea în ritmul vostru” este sfatul lui William Frankland.
„Când îmbătrânești, sunt unele lucruri pe care nu le poți face”, a adăugat Frankland, menționând că este prea în vârstă pentru alergat, dar că își menține creierul activ prin alte activități.
„Citesc o mulțime de reviste științifice și lucruri care vin la mine lunar, iar altele –chiar și British Medical Journal – o dată pe săptămână” a mai spus acesta.
Alergologul a mărturisit că deși recunoaște tristețea și a avut destule experiențe în acest sens, preferă să se concentreze pe amintirile pozitive care i-au marcat viața.
Paul Watkins a scris o biografie despre viața sa
„From Hell Island To Hay Fever” se numește cartea biografică ce atinge subiecte precum supraviețuirea în timpul războiului și contribuțiile majore în medicină ale Dr. Bill Frankland.
Acesta s-a născut în 1912 în districtul Lake, a început școala medicală în anii 1930 și a luat calificarea de medic în 1938. El a deținut un post militar în Singapore în timpul celui de-al doilea război mondial si a fost prizonier de război timp de 3 ani, unde a suferit teribil. După încheierea războiului a închis acele amintiri în suflet și a decis să nu mai vorbească despre ce s-a întâmplat. S-a întors la Londra și s-a concentrat pe cariera sa în medicină, tratând mii de pacienți, inclusiv celebrități.
În 2015, la vârsta de 103 ani, William Frankland a primit Ordinul Imperiului Britanic pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul cercetării alergice.