„Nu există o vopsea pe care să o aplici pe păr și să arate la final deschis și pastelat“, ne spune Sorin Stratulat, hair-stylist la Beauty District. Specialistul ne dezvăluie câteva trucuri despre un trend îndrăzneț care, deși a apărut acum doi ani, se menține încă: „pastel blond“.
Dacă ești într-o dispoziție aventuroasă, un lucru nou pe care îl poți încerca este „pastel blond“. Este vorba despre un trend care a apărut acum doi ani și care urcă din ce în ce mai mult în preferințele consumatoarelor de frumusețe. Atenție: nu este pentru șoriceii de bibliotecă ce vor să treacă neobservați. Indiferent dacă optezi pentru roz, bleu, lavandă, verde sau gri, te rog să ții cont de următoarele sfaturi:
Toate aceste culori necesită decolorare în prealabil (nu există o vopsea pe care să o aplici pe păr și să arate la final deschis și pastelat).
Nu face decolorarea singură acasă! În mod sigur îți vei distruge părul. Apelează la un stilist în care ai încredere și mai întâi fă o consultație, discută despre starea actuală a părului tău, despre istoricul de colorare de până acum, despre experiențele tale anterioare și despre unde vrei să ajungi. Mergi cu o poză, dacă este cazul, dar rămâi deschisă la sugestiile și propunerile stilistului.
Decoloarea este doar o etapă, după ea urmează colorarea propriu-zisă a părului. Abia după ce părul este deschis suficient de mult (de la galben foarte pal în sus) se poate aplica o culoare pastel sau, de ce nu, mai multe. Alege împreună cu stilistul tău variantele.
Trebuie să înțelegi că aceste culori trebuie întreținute. Fiind aplicate pe păr blond deschis, vor avea tendința să iasă din păr. Va trebui să repeți procesul de nuanțare mai des decât în cazul altor culori și să îți schimbi regimul de îngrijire pentru a acomoda noua condiție a părului.
Evită spălatul cu șampoane foarte abrazive și fii atentă la apa de piscină. Ambele îți vor strica culoarea și vor aspri părul.
Sorin Stratulat
6. Fă un tratament profund măcar o dată la două săptămâni, indiferent dacă îl faci acasă sau la salon.
7. Nu te grăbi cu următoarea decolorare. Făcută prea des și fără a aprecia corect calitatea părului, decolorarea poate duce la ruperea părului.
8. Dacă te-ai plictisit, să nu îți închipui că iei primul tub de vopsea care îți iese în cale și îl trântești pe păr. Revenirea la o culoare naturală implică și ea mai multe etape, așa că te rog să apelezi din nou la sfatul specialistului.
9. Dacă ești vopsită deja cu o culoare închisă, sfatul meu este să nu încerci să ajungi la culori pastel. Efortul părului tău va fi prea mare și este posibil ca la un moment dat să cedeze. Dacă îți dorești totuși acest lucru, fă mai întâi un test pe o șuviță, să vezi cât de deschis poți ajunge.
10. Un ultim sfat: fii curajoasă, sunt culori tinerești, nonconformiste, cool și măcar o dată dă frâu liber imaginației; o să ai niște poze cool pentru „insta“.