Cum faci mobila ieftină să pară scumpă

.
Dacă vrei să îţi împrospătezi mobilierul ca să pară mai valoros, nu ai nevoie neapărat de un credit, ci de câteva trucuri utile şi uşor de pus în practică. Vezi cum faci mobila ieftină să pară scumpă.

Schimbă mânerele

Scoate mânere, robineţi, margini care dau un aspect învechit şi înlocuieşte-le cu unele noi, colorate, sau pur şi simplu cu un aspect minimalist şi modern. Schimbarea va fi radicală, cu costuri minime şi nimeni nu va ştii de unde ai cumpărat acele dulapuri interesante, cu finisajele acelea ciudate.

O vopsea nouă poate face minuni

Dacă un dulap, o măsuţă pentru cafea sau un scaun are un aspect ieftin şi prea simplist, poţi oricând să apelezi la un baiţ sau o vopsea mai fistichie. În plus, Internetul este plin de tutoriale DIY care te învaţă să finisezi mobilier în moduri creative, care schimbă complet aspectul final al piesei.

Foloseşte-te de decoraţiuni chic

Poate că nu ai bani de o bibliotecă sau vitrină nouă, dar poţi distrage atenţia de la modelul învechit sau ieftin cu accesorii colorate.

Pune decoraţiuni mai scumpe sau mai moderniste pe rafturi şi distrage atenţia de la vopseaua plictisitoare sau care nu se asortează cu restul mobilierului.

Redu numărul de obiecte

De multe ori, o casă aglomerată, plină de obiecte răsfirate peste tot poate părea învechită, plină de praf şi sufocantă, iar mobilierul nu primeşte atenţia cuvenită.

Zgomotul vizual nu aduce cinste niciunei piese de mobilier. Adună din obiectele care sufocă rafturile, etajerele şi mesele şi lasă un look minimalist să dea un aer modern încăperilor tale.

Sursa foto mobilier sufragerie: Shutterstock

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton