Cum arată Toto Cutugno la 74 de ani

.
Salvatore Cutugno a cucerit românii în 1993, când a urcat pe scena de la Cerbul de Aur și a cântat ”Ciobănaș cu 300 de oi”. 

El era deja faimos în toată lumea încă din 1983, când piesa ”L’Italiano” a cucerit tot globul, iar în 1990, Toto a câștigat concursul ”Eurovision” cu piesa ”Insieme: 1992”.

25 de ani mai târziu, Toto Cutugno are aceeași voce care l-a făcut faimos, însă acum nu mai poate sta în picioare un concert întreg. Ajuns la 74 de ani, cântă cu bucurie pentru fanii lui și chiar face turnee în alte țări, însă la concerte stă mai mult de pe scaun.

În 2007, Toto Gutugno a fost diagnostica cu cancer de prostată și a fost operat de două ori. El a recunoscut că îi datorează viața prietenului său bun Al Bano, care i-a făcut programare la un doctor foarte cunoscut, pentru că singur nu s-ar fi prezentat la medic și ar fi fost diagnosticat prea târziu.

Toto Cutugno este căsătorit cu Carla din 1971, iar la scurt timp după nuntă, au primit vestea că vor fi părinți de gemeni. Din păcate, Carla a pierdut sarcina, iar din cauza complicațiilor nu a mai putut face copii niciodată. ”E o sfântă”, spunea artistul despre soția care i-a iertat infidelitățile și a acceptat să-i crească fiul nelegitim.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton