Cum arată Silvia Dumitrescu la 58 de ani. Puțini știu drama prin care a trecut artista

.
Silvia Dumitrescu este una dintre cele mai îndrăgite artiste din perioada de aur a muzicii românești și a știut întotdeauna să fascineze prin firea sa extrovertită și look-ul său nonconformist. Ei bine, ajunsă la 58 de ani, interpreta piesei Dragă vecină, cu toate că și-a schimbat în mod firesc trăsăturile, și-a păstrat aceași imagine extravagantă de odinioară.

Silvia Dumitrescu s-a remarcat încă de la începutul carierei sale printr-o atitudinea îndrăzneață care sfida de departe regulile stricte impuse de perioada comunistă, și, iată că, a atras întocmai prin curajul său de a fi altfel. Imaginea pe care și-a creat-o a reprezentat-o dintotdeauna și nu a fost dispusă să renunțe la aceasta, indiferent de consecințe. De asemenea, artista nu era dispusă să facă niciun compromis atunci când venea vorba de aspectul său fizic, fiind o adevărată revoluționară la acest capitol. Ba, mai mult de atât, primul său album a fost interzis deoarece fotografia care însoțea discul era mult prea îndrăzneață pentru anul 1989, iar atunci când i s-a cerut să o schimbe, aceasta a refuzat categoric, preferând să nu-și mai lanseze albumul. Norocul său a fost că, un an mai târziu, comunismul căzuse, iar Silvia s-a putut manifesta după bunul său plac.

Silvia Dumitrescu in tinerete

Silvia Dumitrescu este căsătorită de 25 de ani cu chitaristul Florin Ochescu, împreună cu care are un băiat, pe nume Iulian, în vârstă de 24 de ani, un talentat pianist. Pe soțul său îl cunoaștem ca membru al trupelor Sfinx, Iris sau Holograf, dar și ca fost iubit al Didei Drăgan, alături de care are un băiat de 35 de ani, pe nume Florin Ochescu Jr.

Silvia Dumitrescu alaturi de sotul sau

Silvia Dumitrescu alături de soțul său, Florin Ochescu, la împlinirea a 25 de ani de căsătorie

Ceea ce mai puțini știu este că Silvia Dumitrescu a mai fost căsătorită înainte, primul său soț fiind Mircea Dumitrescu, un cântăreţ cunoscut în perioada anilor ’80, cu care artista a urcat de multe ori pe scenă. Mariajul celor doi a durat foarte puțin ca urmare a faptului că acesta era extrem de violent. Silvia a fost nevoită să-i poarte în continuare numele pe scenă, deoarece așa se făcuse cunoscută încă de la debutul său în muzică, însă artista își amintește cu regret de acea perioadă. În interviurile date de-a lungul timpului, aceasta recunoștea că a fost o greșeală faptul că s-a căsătorit fără a-l cunoaște mai bine pe cel ce avea să-i devină soț. Silvia și Mircea Dumitrescu s-au îndrăgostit la prima vedere și s-au căsătorit după doar două săptămâni. În anul 1987 mariajul lor lua sfârșit.

Silvia Dumitrescu

Ceea ce este, totuși, cumplit, este destinul tragic pe care primul soț al Silviei Dumitrescu l-a avut. Acesta s-a recăsătorit de trei ori, însă următoarele două soții au ales să-și ia viața, una prin otrăvire în casă, iar cealaltă prin spânzurare în Grădina Botanică. Dramele trăite nu l-au învins, Mircea Dumitrescu ajungând, din nou, la altar. Însă, neînțelegerile din cel de-al patrulea mariaj l-au făcut pe artistul de odinioară să-și pună capăt zilelor, în anul 2010. Acesta s-a sinucis prin otrăvire cu antigel, chiar în propria locuință, lăsând în urma sa un bilet de adio: Iartă-mă, Silvia. Cu toate că nu era vorba de Silvia Dumitrescu, ci de ultima soție a acestuia, care purta același nume, artista a mărturisit că regretă cele întâmplate, dar că mai mult nu poate declara deoarece cei doi nu mai comunicaseră de cel puțin 10 ani.

Silvia Dumitrescu

În prezent, Silvia Dumitrescu ne bucură cu aparițiile sale, deși rare, foarte bine lucrate, și nu putem să nu remarcăm că arată senzațional de bine pentru o femeie care în câteva luni va împlini 59 de ani. Este plină de energie, mereu cu zâmbetul pe buze, și este, în continuare, autentică prin ținută, coafură și make-up. Felicitări, Silvia Dumitrescu!

Citește și – Angela Similea, o poveste de viață tulburătoare. A fost căsătorită de 4 ori, dar l-a iubit pe Florin Piersic

Citește și – Sofia Vicoveanca, dramele din spatele zâmbetului său

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton