Au trecut mai bine de 15 ani de când Joana Benedek fascina întreaga lume în telenovelele mexicane. Odată cu trecerea timpului, însă, actrița de origine română s-a schimbat destul de mult.
Acum, Benedek a renunțat la machiajul strident și are părul roșcat și creț, dar a reușit să își păstreze frumusețea angelică în ciuda faptului că acum are 44 de ani.
Cum a devenit celebră Joana Benedek
S-a născut în București în 1972, iar imediat după absolvirea Liceului Pedagogic, în anul 1997, a plecat la unchiul ei în Venezuela. Acolo, norocul i-a ieșit în cale. Un reprezentant al unei agenții de modeling a remarcat-o pe stradă, iar de aici până la a fi protagonista a zeci de campanii publicitare nu a mai fost decât un pas. A călătorit în toată America Latină și a ajuns să semneze cu un important brand de cosmetice din New York.
La puțin timp, Joana Benedek a intrat în atenția producătorilor de televiziune și, astfel, a devenit actriță de telenovele. Românca a jucat în cinci producții de succes, cinci difuzate în Venezuela și șapte în Mexic, iar colaborarea cu Televisa, imperiul telenovelelor, i-a adus recunoașterea internațională.
Primul său rol important a venit în 1991, în „Ruby Rebelde”, iar de atunci contractele au venit ca pe bandă rulantă. Cele mai cunoscute telenovela ale sale sunt „Păcatul dragostei”(1996), „Angela” (1998) sau „Prietene și Rivale” (2001).
Din păcate, Joana Benedek a ales să se retragă din lumina reflectoarelor în 2013, după decesul tatălui său.