Considerată una dintre cele mai frumoase și elegante membre ale familiei regale britanice din toate timpurile, Prințesa Diana a rămas în memoria colectivă, chiar și la două decenii de la dispariția ei.
În cinstea memoriei sale, un fan al Prințesei Diana a încercat să își imagineze cum ar fi arătat aceasta astăzi, folosindu-se de tehnica avansată în materie de fotografie. În respectiva imagine care a fost distribuită de mii de ori pe reţelele sociale, Lady Diapare îmbătrânită, așa cum ar fi arătat acum, la vârsta de 56 de ani.
Iată zece lucruri inedite pe care nu le știai despre regretata Diana Spencer:
Familia Spencer a fost dintotdeauna apropiată Familiei Regale. Însăși bunica maternă a Dianei, Lady Ruth Fermoy, a fost bună prietenă și doamnă de onoare a Regeniei – Mamă.
În adolescență, a studiat baletul clasic și a cochetat cu gândul de a deveni balerină.
Deși provenea dintr-o familie înstărită, Diana Spencer a lucrat ca educatoare la o grădiniță, locuind în tot acest timp într-un apartament din Coleherne Court, împreună cu trei prietene.
Diana s-a măritat cu Prinţul Charlesîn vara anului 1981, iar puţină lume ştie că de fapt sora acesteia, Sarah, era cea care trebuia să se căsătorească cu moştenitorul britanic.
La momentul în care l-a cunoscut pe Charles, Diana avea 16 ani, dar abia după ce a împlinit vârsta majoratului cei doi s-au logodit.
Prețul inelului său de logodnă, cu 14 diamante și un safir, a fost de 30.000 de lire sterline.
Rochia de mireasă a Prințesei Diana este considerată rochia secolului și este ușor de înțeles de ce: a fost îmbrăcată în 10.000 de perle și a avut cea mai lungă trenă din istoria roială. Prețul legendarei sale rochii de mireasă, a cărei trene măsura nu mai puțin de trei metri, a fost de 9.000 de lire sterline.
Diana a fost una dintre primele celebrități fotografiate în timp ce strângea mâna unui pacient infectat cu HIV. Momentul a avut loc în anul 1987, când încă nu era de notorietate faptul că acest virus nu poate fi transmis prin atingere.
Diana Spencer a fost înmormântată într-o rochie neagră, de seară, semnată Catherine Walker, pe care, în mod ironic, o cumpărase cu câteva zile înainte de tragicul accident.
În 1999, revista „Time” a numit-o una dintre cele mai influente 100 de personalități ale secolului XX.