Pentru cele mai neîndemânatice dintre noi, o manichiură perfectă este obținută numai la saloanele de înfrumusețare. Acasă, orice încercare de a obține unghii care să arate cât de cât bine eșuează lamentabil de fiecare dată. În unele cazuri, chiar și atunci când trebuie să aplicăm lacul.
A venit vremea să punem capăt unor astfel de experiențe neplăcute și să învățăm să ne facem unghii frumoase și acasă, chiar dacă avem două mâini stângi. Așadar, dacă doriți să economiți niște bani și să aveți și satisfacția că ați obținut o manichiură perfectă, la voi acasă, vă învățăm câteva trucuri care la noi nu au dat greș.
Atunci când aplicăm lacul sau oja, cea mai mare problemă o avem, în general, cu menținerea liniei unghiei. Ei bine, există un produs care împiedică aplicarea lui pe degete.
Aplică vaselină
Este cea mai bună metodă prin care putem ține lacul de unghii sau oja la distanță de degete. Aplicați vaselină din recipient, pe pielea degetului, de jur împrejurul unghiei, după care dați cu ojă fără teamă. Chiar dacă că tremură mâna și aveți ”derapaje”, oja nu se va lipi de deget din cauza vaselinei. Totuși, este important de știut faptul că vaselina nu trebuie să atingă și unghia, pentru că oja și lacul nu se vor lipi în acest caz. Dacă ați greșit, iar pasta a ajuns pe unghie, ștergeți-o cu un bețișor de urechi înmuiat în spirt. De asemenea, dacă nu aveți vaselină acasă și nici un magazin în apropiere de unde să cumpărați, mai puteți folosi cremă de gălbenele, care are aceeași consistență.
Aplică oja
Procesul prin care oja va fi aplicată pe unghiile tale nu va mai necesita concentrare maximă. Vei sta fără griji datorită vaselinei, așa că poți folosi și nuanțe închise, cum ar fi marsala, turcoaz închis, verde-pădure sau albastru, de care până acum te fereai, stând cu teama că oja se va curăța greu de pe degete.
După ce ai reușit să îți faci manichiura, iar unghiile s-au uscat, trebuie să îndepărtezi vaselina de pe degete. O poți face ștergând-o pur și simplu cu un șervet de hârtie sau spălându-te pe mâini. În final, vei avea parte de unghii realizate perfect.
Îți mai oferim un pont care te va ajuta să ai unghii frumoase zi de zi și, mai mult decât atât, și sănătoase. Tot ceea ce trebuie să faci este să schimbi oja zilnic, sau măcar la două-trei zile. Astfel, vei manichiura ta va fi răsfățată prin diversitate și vei reuși să uimești în fiecare zi cu nuanțe fresh. Mai mult decât atât, veți observa că unghiile nu se mai ciobesc, cojesc sau descuamează. De asemenea, dacă lași oja pe unghii o săptămână sau mai mult, observi că acestea s-au îngălbenit. Te gândești că poate oja a fost de proastă calitate, că a fost prea mată și lumina nu a pătruns la unghie sau probabil că te cerți că nu ai aplicat lac înainte să dai cu ojă. Nu acestea sunt motivele pentru care avem unghii îngălbenite. Explicația dată de specialiști este aceea că o ojă lăsată pe unghii mai mult de o săptămână duce la culoarea galbenă a acestora și la fragilizarea lor.