Din cauza obezităţii, viaţa sexuală nu mai poate fi la fel de împlinită şi satisfăcătoare, din mai multe motive. Vezi cum îţi afectează multele kilograme în plus viaţa intimă şi ce schimbări ai putea face!
Lipsa încrederii în sine
Cea mai mare problemă cu care se confruntă oamenii obezi, pe lângă pericolul de sănătate la care îi expune greutatea, este lipsa încrederii în sine. Asta înseamnă că ei nu se plac, nu se simt bine în propriile corpuri – şi uneori mâncarea este refugiul lor, astfel intrând într-un cerc vicios.
Dacă eşti obeză şi îţi lipseşte încrederea în tine ai două opţiuni: fie îţi accepţi corpul aşa cum este şi înveţi să te iubeşti, fie faci ceva ca să mai slăbeşti. Niciuna dintre variante nu este atât de simplă după cum sună, e nevoie să depui foarte mult efort şi să fii foarte disciplinată. Însă obiectivul nu este imposibil de atins.
Tensiune în viaţa sexuală
Pentru că persoanele obese nu au încredere în sine, sunt foarte stresate şi chiar se tem de momentul în care trebuie să apară în pielea goală în faţa partenerilor.
O femeie obeză nu reuşeşte să se relaxeze în timpul unui act sexual şi nu se gândeşte că partenerul ar putea-o vedea altfel decât se vede ea. Iar stresul şi anxietatea nu sunt simţite doar de către ea, ci acestea se răsfrâng şi asupra partenerului şi relaţiei, cauzând tensiuni şi rupturi. Foto: Shutterstock