Totul despre vinete

.

Vinetele sau pătlăgelele vinete sunt originare din sudul Asiei, iar chinezii se pare că le consumau cu mult timp înaintea erei noastre.
– În Europa, vinetele au fost aduse şi cultivate mult mai târziu, abia în secolul al XII-lea, mai întâi în Spania, apoi în Italia şi de aici în restul Europei şi în America.
– Pot fi preparate fierte, prăjite în ulei sau coapte, în combinaţie cu alte legume, în special cu roşiile şi ardeii graşi.
– Cele mai bune vinete sunt cele care au coaja foarte închisă la culoare, lucioasă şi sunt puţin elastice atunci când se strâng în palmă. Vinetele îmbătrânite au multe seminţe şi sunt amare, în schimb, vinetele care sunt recoltate înainte de a ajunge la maturitate conţin o substanţă toxică numită solanină.
– Vinetele se pot păstra la frigider câteva zile, iar la congelator maxim 6 luni.
– Conţin acid folic şi potasiu, dar şi complexul de vitamine B, A şi C.

Iti recomandam sa incerci aceasta reteta de mancare de vinete

Ultima modificare octombrie 16, 2019 11:47 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale