Tort de dovlecei

.

8 dovlecei; 250 g brânză de vaci; 150 g orez ; 3 ouă; o legătură mare de mentă; 3 ardei galbeni; 6 linguri ulei de măsline; sare, piper

Păstrează câteva frunze de mentă pentru decor; restul toac-o fin. Curăţă de coajă 6 dovlecei şi dă-i pe răzătoarea mare. Căleşte-i cinci minute în trei linguri de ulei încins, adaugă sare, piper şi mentă, dă focul mic, şi lasă să fiarbă un sfert de oră. Într-o altă cratiţă, căleşte ardeii tăiaţi în restul uleiului. După ce s-au muiat, adaugă apă şi lasă-i să fiarbă o jumătate de oră. Fierbe orezul. Amestecă brânza cu ouăle, orezul şi cu dovleceii raşi, condimentează, apoi aşază compoziţia într-un vas termorezistent şi coace sufleul la cuptorul încins 25-30 de minute. Între timp, taie felii subţiri ceilalţi doi dovlecei şi pune-i câteva minute în apă clocotită cu sare, apoi scurge-i. Scoate sufleul din cuptor, lasă-l să se răcorească, răstoarnă-l pe un platou, pune ardeii pe deasupra, apoi decorează cu felii de dovlecel şi frunze de mentă.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton