Vinurile pot completa perfect o mâncare sau o pot dezavantaja. De aceea este esenţial să ştim ce vinuri se potrivesc fiecărei reţete. Este adevărat că anumite reguli funcţionează, dar nu ezitaţi…
… să alegeţi vinurile care vi se potrivesc din gamele recomandate. Iată în continuare o descriere a principalelor sortimente de vinuri şi preparatele care se potrivesc acestora.
Cabernet Sauvignon
Acest tip de vin are o aromă atât de puternică, încât trebuie să ai grijă atunci când îl serveşti la masă: e posibil să-ţi „fure” gustul întregului meniu.
Cea mai bună potrivire: Friptura de vită la cuptor în sos de vin roşu.
Cea mai slabă potrivire: File de peşte cu legume – pestele nu are un gust foarte puternic, ci mai mult delicat, şi acest gust se va deteriora dacă e combinat cu aroma puternică de Cabernet Sauvignon.
Pinot Noir
Acest vin e popular ca un vin roşu mai slab. E greu să găseşti pe cineva căruia nu-i place aroma sa slab fructată, dar asta nu înseamna că se potriveşte cu orice.
Cea mai bună potrivire: Pulpe de pui cu caise. Orice reţetă care are arome moderate, ca aceasta, cu un gust slab de fructe, va scoate în evidenţă gustul delicat al vinului.
Cea mai slabă potrivire: Pui cu tarhon şi oţet. Orice fel de combinare de oţet cu ierburi va „strivi” aroma fructată a vinului. În general, Pinot Noir nu merge cu feluri de mâncare mai acide.
Sauvignon Blanc
E vorba despre un vin mai elegant, cu un gust puternic, cu o aromă care aduce a grapefruit. Vinul merge bine cu multe mâncăruri, dar nu cu toate…
Cea mai bună potrivire: Biban cu ierburi proaspete şi lămâie. Acest fel de mâncare are acelasi gust „lămâios” precum vinul, dar şi arome complementare.
Cea mai slabă potrivire: Varză de Bruxelles cu brânză albastră şi salată verde. În general, brânza albastră se potriveşte greu cu un tip de vin şi mai ales cu Sauvignon Blanc. Cele două arome sunt prea puternice pentru a coexista.
Chardonnay
Clasicul Chardonnay are un gust special, fructat, clasic.
Cea mai bună potrivire: Porc sotat cu sos de cidru – cidrul va complementa perfect aroma de ananas a vinului.
Cea mai slabă potrivire: Miel condimentat cu chili. Aroma puternică a cărnii de miel combinată cu condimentele tari fac ca vinul să aibă un gust prea plat.
Şampania
Vinurile acidulate sunt, în general, uşor de combinat cu diverse alimente, întrucât acidul face ca papilele gustative să se „trezească” la viaţă.Cea mai bună potrivire: Tăiţei asiatici condimentaţi şi salată de pui. Şampania mai slabă şi seacă se potriveşte perfect cu mâncarea chinezească, în special cu condimentele folosite.Cea mai slabă potrivire: Tort de ciocolată. Este o greşeală foarte frecventă – tort şi şampanie. Ambele sunt mult prea dulci şi gusturile se vor amesteca într-un mod neplăcut.
Află şi alte 37.000 de reţete şi articole, numai pe Gustos.ro!
Foto: Shutterstock